Concurenţa a sancţionat cu aproape 2 milioane de euro, 6 companii. Iată care sunt acestea
Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei declanşate la sfârşitul anului 2015, în urma plângerii depuse de compania Ancom 96.
Consiliul Concurenţei a constatat că producătorul Japan Radio şi distribuitorii săi Alphatron Marine (reprezentantul Japan Radio în Europa), Navtron, Polar Denizcilikve Deniz Malzemeleri, Alhoutyam şi Space Electronics s-au înţeles să elimine compania Ancom 96 de la licitaţia organizată, în 2015, de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) pentru achiziţia de servicii de mentenanţă pentru echipamentul Voyage Data Recorder JCY-1850 pe teritoriul României.
Nefiind distribuitor autorizat pentru Japan Radio, Ancom 96 a subcontractat un distribuitor, care, însă, a renunţat la contract în urma presiunilor exercitate de producător. Japan Radio a impus şi celorlalţi distribuitori să nu accepte subcontractarea pentru a nu concura cu Navtron, participant la licitaţie şi distribuitor al produselor Japan Radio pe teritoriul României. Astfel, Ancom 96 a fost eliminată de la licitaţia organizată de IGPF.
Astfel, Japan Radio Co (Japonia) a fost amendată cu suma de 7.729.873,41 lei (1,6 milioane euro), Alphatron Marine (Olanda) – cu 782.713,09 lei (168.018 euro), Space Electronics (Grecia) – cu 342.607,54 lei (73.544 euro), Alhoutyam (Israel) – cu 70.562,39 lei (15.147 euro), Navtron (România) – cu 42.726,57 lei (9.171 euro) şi Polar Denizcilikve Deniz Malzemeleri (Turcia) – cu 34.138,76 lei (7.328 euro).
Japan Radio şi Alphatron Marine au aplicat la procedura de clemenţă, oferind o serie de documente şi informaţii autorităţii de concurenţă, beneficiind astfel de reduceri ale amenzilor între 30% şi 40%.
De asemenea, Japan Radio, Navtron, Alphatron Marine, Alhoutyam şi Space Electronics au recunoscut săvârşirea faptei anticoncurenţiale şi, ca urmare, au beneficiat de reduceri ale amenzilor între 15% şi 30%.
Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, în felul acesta putând beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor.