Concurenţa anunţă că va finaliza anchete de mare anvergură la marile magazine şi la asigurători
‘În acest vom avea multă continuitate. Sunt câteva investigaţii mari pe care aşteptăm să le terminăm, una pe partea de comerţ alimentar. Avem investigaţie în lucru care se va termina în următoarele luni, la Cora, Carrefour şi alţii. De asemenea, avem o investigaţie mare pe partea de servicii financiare, unde noi suspectăm un schimb de informaţii la nivelul asociaţiei de asigurări – UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, n.r.). Vorbim despre primul caz mare care se finalizează pe zona asta. Din punct de vedere al analizelor, vom finaliza în perioada imediat următoare analiza noastră pe sectorul de gaze. Acum doi ani am lansat analiza noastră pe electricitate, acum o lansăm pe cea dedicată sectorului de gaze. De asemenea, în partea a doua a anului, vom avea analiza sectorială pe serviciile bancare’, a declarat Chiriţoiu.
Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, în acest an vor fi puse la punct comparatoare de tarife, atât pe zona de produse alimentare, cât şi pe cea de combustibili.
‘Nu în ultimul rând, avem o colaborare pe o zonă nouă, cea a comparatorului de preţuri. Un interes destul de larg pe zona asta. Vom realiza cu ANPC un comparator de preţuri pe partea de preţuri alimentare. Am avut un proiect pilot la nivel de Bucureşti, acum îl vom extinde la nivel naţional. Vom mai realiza un comparator de preţuri pentru combustibili, pentru benzinării. Vom încerca să completăm, nu să suplinim, eforturile care se fac în piaţă’, a spus şeful autorităţii de concurenţă.
În ceea ce priveşte starea pe zona de concurenţă în România, Bogdan Chiriţoiu a menţionat că aceasta este ‘cumva stabilă’.
‘Per ansamblu, în România, pe zona de concurenţă lucrurile sunt cumva stabile. Sunt industrii care se pare că merg bine, cum ar fi comunicaţii şi retail, dar şi zone de mijloc, unde e loc de mai bine, dar şi zone problematice, cum ar fi profesiile liberale, o zonă excesiv de reglementată, ca şi în industria cimentului. Anul trecut, inovaţiile au fost mai degrabă pe zona de abuz. Suntem din ce în ce mai aventuroşi în suspicionarea, nu sancţionarea, pe zona abuzurilor unor mari companii. Dacă vă uitaţi, anul trecut cazul deschis pe preţuri excesive. Ca să ne încadrăm în trendul acesta european, ne uităm la preţul de racordare la utilităţi’, a afirmat Chiriţoiu.
Reprezentanţi ai mediului de business din România, alături de oficiali din instituţii ale statului, participă, marţi, la evenimentul PRIA Competition, organizat de PRIAevents şi Consiliul Concurenţei.
Pe lista temelor de discuţie se află, printre altele, noutăţile legislative în ceea ce priveşte concurenţa, care au fost cele mai dinamice sectoare din punct de vedere al concurenţei, unde au fost aplicate cele mai multe sancţiuni, ce sector a avut cele mai multe investigaţii, ajutoarele de stat şi cum pot fi acordate acestea, rolul consultanţilor pentru creşterea culturii concurenţiale în mediul de afaceri, sugestiile mediului de afaceri, ale ambasadelor şi ale camerelor de comerţ, recomandări de bună practică.
Printre cei care vor susţine discursuri se află Bogdan Chiriţoiu – preşedintele Consiliului Concurenţei, Marcel Pandelică – preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Bogdan Puşcaş – preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Alina Vlădoianu – vicepreşedinte Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, Cristian Erbaşu – preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, respectiv Mihaela Ion – avocat asociat Popoviciu Niţu, Stoica şi Asociaţii.