Concurenţa începe audierea firmelor implicate în investigaţia pe piaţa de electrice şi electronice

Economica.net
23 09. 2013
flanco_magazin_obor_50662300_58591200_70301300

„Investigaţia trebuia să se finalizeze anul trecut, dar avocaţii firmelor investigate au reuşit să ne amâne audierea la vremea respectivă, făcând nişte obiecţii procedurale. Am reuşit să câştigăm surprinzător de rapid. Am reuşit în şase luni să trecem şi de Curtea de Apel şi de Înalta Curte. Procesele au durat până în iulie, când ne-a venit hotărârea Înaltei Curţi. Atunci am reluat procedura de audiere, iar săptămâna aceasta vom începe audierile. Sunt 30 de firme miercuri şi 30 de firme joi”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

El a arătat că dacă până la audierile de miercuri nu mai există nicio contestaţie din partea firmelor investigate, Consiliul Concurenţei va da o decizie în acest caz în câteva săptămâni.

Investigaţia a fost declanşată iniţial în 2007 şi avea ca obiect o posibilă încălcare a legislaţiei de concurenţă de firmele membre ale Eco Tic-Asociaţia de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de consum.

Din consiliul director al Eco Tic fac parte reprezentanţi ai companiilor Agis Computer, Gemini, Maguay Impex, Panasonic, Scop Computers, IT Direct, MGT Educational, Uti Security & Fire Solutions, Abacus Systems&Solutions, Sistec Sbsol şi R.H.S Company.

Investigaţia a fost extinsă în 2010 şi la celelalte organizaţii colective din domeniul gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

Astfel, Consiliul Concurenţei investighează o posibilă înţelegere între membrii sau parteneri ai Asociaţiei Române de Reciclare – RoRec şi retailerii implicaţi în unele campanii de marketing buy-back desfaşurate de aceasta. Investigaţia are ca obiect şi posibila încălcare a Legii Concurenţei de către Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. În cadrul investigaţiei se are în vedere analiza prevederilor cu un posibil impact anticoncurenţial din legislaţia specifică acestui sector, în special cele referitoare la modalitatea de informare a consumatorilor privind costurile gestionării DEEE (timbrul verde), precum şi la condiţiile de autorizare şi funcţionare a organizaţiilor colective.

Membrii fondatori ai RoRec sunt companiile Amica, Arctic, Bosch Siemens Electrocasnice, Candy Hoover, Electrolux, Gorenje, Indesit, Philips, Groupe SEB şi Whirlpool.

Consiliul Concurenţei nu a precizat firmele implicate în investigaţie.