Concurenţa: Investigaţia CE privind Hidroelectrica, declanşată pe baza datelor furnizate de noi

Investigaţiile declanşate de Comisia Europeană (CE) privind contractele directe de vânzare a energiei de către compania de stat Hidroelectrica au fost declanşate pe baza datelor furnizate de Consiliul Concurenţei de la Bucureşti, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Economica.net - mie, 25 apr. 2012, 16:08
Concurenţa: Investigaţia CE privind Hidroelectrica, declanşată pe baza datelor furnizate de noi

„Consiliul Concurenţei a colaborat cu CEşi a transmis informaţiile solicitate, pe baza cărora forul european a declanşat cele cinci investigaţii privind contractele pe termen lung încheiate de Hidroelectrica. CE avea de mai mult timp suspiciuni privind un posibil ajutor de stat acordat prin practicarea unor tarife preferenţiale de către Hidroelectrica, suspiciuni generate şi de plâgerile depuse de Fondul Proprietatea”, se arată în comunicat.

CE a anunţat miercuri că iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, executivul UE arătând că sunt indicii că statul a influenţat compania să încheie contracte de vânzare şi cumpărare a energiei la preţuri preferenţiale.

Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003, şi expiră în 2014, 2015 sau 2018. Compania vinde aproximativ 70% din energie pe care o produce prin aceste acorduri bilaterale, la preţuri sub media pieţei.

Comisia doreşte să stabilească dacă Hidroelectrica a subvenţionat în mod indirect clienţii vânzând acestora energie electrică la preţuri sub nivelul pieţei sau achiziţionând de la aceştia la preţuri peste nivelul pieţei.
„Noi am asistat CE în analizarea informaţiilor în cadrul procedurii preliminare de investigatie, aceasta fiind singura autoritate care poate analiza dacă tarifele preferenţiale acordate de Hidroelectrica au privilegiat unii clienţi în dauna concurenţilor”, a declarat în comunicat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Astfel, contractele încheiate de Hidroelectrica sunt investigate atât de CE, din punct de vedere al unui posibil ajutor de stat, cât şi de Consiliul Concurenţei, pentru posibile practice anticoncurenţiale prin blocarea accesului pe piaţa de energie electrică.

Consiliul Concurenţei a declanşat la începutul acestei luni, din oficiu, o investigaţie privind posibila încălcare a legii concurenţei de către Hidroelectrica, Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, Alro, Elsid, Electrocarbon, Euro-P.E.C., Luxten Lighting Company, Electromagnetica, Energy Financing Team Romania şi Energy Financing Team AG.

În vederea obţinerii de informaţii necesare evaluării posibilei încălcări a Legii concurenţei, au fost desfăşurate inspecţii inopinate la sediile din România ale tuturor societăţilor comerciale în cauză, se mai arată în comunicat.
Hidroelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, şi acoperă aproximativ 30% din consumul de energie la nivel naţional.

La sfârşitul anului trecut, Hidroelectrica a început, la cererea Fondului Monetar Internaţional (FMI), să renegocieze aceste contracte. Compania a cerut beneficiarilor să accepte creşterea preţurilor de livrare, scăderea cantiăţilor furnizate şi reducerea perioadei de derulare a acordurilor, în caz contrar urmând să reziliere acordurile.

Termenul iniţial pentru finalizarea negocierilor a fost stabilit pentru sfârşitul anului trecut, dar a fost prelungit de mai multe ori. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, anunţa, în urmă cu o săptămână, că negocierile sunt aproape de final, iar Guvernul va anunţa rezultatul „undeva după Paşte”.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...