Concurenţă pentru Apple şi Samsung: Producătorii din China intră pe piaţa smartphone-urilor scumpe

Economica.net
21 02. 2013
original_97741600

Noua strategie va susţine creşterea pieţei telefoanelor scumpe din China de la 1 milion de unităţi anul trecut la 20 de milioane de unităţi în acest an, potrivit estimărilor Nomura Equity Research, citate de MarketWatch. Intrarea pe terenul iPhone 5 (Apple) şi Galaxy S3 (Samsung) va îmbunătăţi semnificativ marjele de profit pentru companiile chineze.

Potrivit Nomura, ZTE a anunţat modelul Grand S, (preţ de 620 de dolari), Huawei Technologies va concura cu Ascend D2 (639 de dolari), Lenovo Group cu smartphone-ul K900 (520 de dolari), iar China Wireless Technology cu modelul 9960 (680 de dolari).

Toate cele patru telefoane dispun de ecrane de 4,7-5,5 inci (12-14 centimetri) şi depăşesc iPhone 5 şi Galaxy S3 în privinţa unor specificaţii precum rezoluţia ecranului, viteza procesorului sau cameră. iPhone 5 are un ecran de 4 inci (10 centimetri), iar Galaxy S3 de 4,8 inci (12 centimetri).

„După conversaţii cu operatorii telecom, considerăm că există o preocupare în creştere privind dominaţia Samsung şi Apple, mai ales pe segmentul premium. Vânzătorii de smartphone-uri chinezi ar putea să câştige o parte din afacerile Apple şi Samsung cu operatorii locali, parte a eforturilor companiilor telecom de a combate poziţia dominantă a marilor producători de smartphone-uri”, au scris, într-o notă de cercetare pentru clienţii Nomura, analiştii Leping Huang şi David Hao.

Analiştii Nomura se aşteaptă ca producătorii chinezi să livreze în acest an circa 20 de milioane de telefoane scumpe, faţă de aproape zero în 2012. Livrările totale de smartphone-uri pe piaţa din China, pe întreaga gamă de preţuri, sunt estimate la 300 de milioane în acest an, în urcare cu 50% faţă de nivelul prognozat pentru anul trecut.