Concurenţa vrea observaţii de la terţi privind CFR Marfă. Decizia poate dura 5 luni

Consiliul Concurenţei este interesat de observaţiile şi punctele de vedere ale terţilor, inclusiv concurenţi şi clienţi ai părţilor implicate, în legǎturǎ cu preluarea CFR Marfă de către GFR, şi aminteşte că termenul legal maxim în care va emite o decizie privind tranzacţia este de 5 luni.
Economica.net - vin, 27 sept. 2013, 10:41
Concurenţa vrea observaţii de la terţi privind CFR Marfă. Decizia poate dura 5 luni

„Dorim să aflăm opiniile actorilor din piaţă, să strângem cât mai multe informaţii pentru a putea analiza cât mai obiectiv impactul pe care îl poate avea această tranzacţie asupra economiei”, a declarat într-un comunicat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Consiliul reaminteşte că Grup Feroviar Român (GFR), parte a grupului Grampet, a notificat instituţiei concentrarea economică pe care o va realiza prin preluarea pachetului de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al CFR Marfă.

Cele două companii implicate în concentrarea economică notificată sunt prezente pe piaţa serviciilor de transport feroviar de mărfuri şi a serviciilor conexe.

„În ceea ce priveşte analiza concentrărilor economice, în funcţie de dimensiunea operaţiunii respective (naţională sau comunitară), aceasta poate fi realizată fie de către Consiliul Concurenţei, fie de către Comisia Europeană. Începând cu data primirii unei notificări complete, care conţine toate elementele necesare pentru a permite controlul eficient al unei operaţiuni de concentrare economică, termenul legal maxim în care instituţia noastră va emite o decizie în ceea ce priveşte compatibilitatea unei operaţiuni de concentrare economică cu un mediu concurenţial normal este de 5 luni”, se arată în comunicat.

Grup Feroviar Român (GFR), deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a depus marţi, la Consiliul Concurenţei, notificarea privind achiziţia a 51% din CFR Marfă. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzacţie şi piaţa de profil.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, declarat joi agenţiei MEDIAFAX că a solicitat Consiliului Concurenţei şi consultanţilor un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă, stabilit acum pentru 15 octombrie, precizând că o eventuală prelungire va fi discută în Guvern.

„Am văzut că a fost lansată această discuţie cu privire la decizia Consiliului Concurenţei, care este aşteptată şi sigur că este foarte importantă. (…) Termenele prevăzute în HG şi în contract sunt foarte clare. Noi ne dorim ca domnul Gruia Stoica şi GFR să-şi poată onora obligaţiile în aceste termene. Dacă va exista o nouă hotărâre de Guvern de prelungire a termenelor, asta rămâne să discutăm în Guvern, să cerem punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, al consultanţilor, şi să vedem dacă într-adevăr în contractul pe care îl avem, în hotărârea de guvern care a fost dată (…) putem într-adevăr să prelungim termenul. Orice prelungire a termenului trebuie să se facă în spiritul legii, în spiritul contractului”, a spus Mănescu.

Ministrul a afirmat că a solicitat deja Consiliului Concurenţei şi consultanţilor un punct de vedere privind acest subiect, adăugând că toate măsurile luate în afara hotărârii de guvern existente trebuie să fie legale, justificate şi oportune.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiţi după ce Consiliul Concurenţei va emite o decizie privind această tranzacţie.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat însă că termenul pentru luarea unei decizii este de 6 luni şi că aceasta poate fi luată fie de către instituţia pe care o conduce fie de reprezentanţii unei direcţii de specialitate la nivelul Comisiei Europene. Pe de altă parte, va dura circa o lună, de la notificarea tranzacţiei, doar pentru a se stabili ce autoritate va emite decizia.

Guvernul a stabilit că termeul de finalizare a privatizării CFR Marfă este jumătatea lunii octombrie, printre condiţiile impuse pentru încheierea tranzacţiei figurând constituirea unui depozit bancar de aproximativ 20 milioane de euro de către GFR şi o adresă sau un aviz de la Consiliul Concurenţei.

Actul normativ stabileşte că finalizarea tranzacţiei, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni, va fi realizată sub condiţia încheierii unui contract de escrow în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare, 2 septembrie.

Contractul de escrow va fi anexă la contractul de vânzare de acţiuni şi va avea ca obiect, în principal, plata de către cumpărător a 10% din preţul de cumpărare (90,49 milioane lei, dintr-un total de 904,98 milioane lei) în termen de două zile de la data contractului de escrow.

Transferul dreptului de proprietatea asupra acţiunilor majoritare la CFR Marfă este condiţionat totodată de „emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii” în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei „şi/ sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente”.

Potrivit hotărârii de Guvern, dacă finalizarea tranzacţiei nu are loc, indiferent de orice culpă a cumpărătorului, în termenul de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a hotărârii, contractul se desfiinţează „de plin drept” fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei.

Premierul Victor Ponta a declarat în august că dacă GFR nu va plăti banii pentru transportatorul feroviar de stat va fi numit un manager privat, iar licitaţia va fi reluată. Potrivit premierului, în cazul reluării licitaţiei, termenele vor fi mult mai extinse şi mai rezonabile decât la prima licitaţie, derulată în condiţiile şi termenele negociate cu Fondul Monetar Internaţional.

CFR Marfă este cea mai mare companie de profil din România, iar GFR principalul competitor.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, au declarat mai mulţi oficiali taiwanezi la curent cu această......
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Stocul de gaze înmagazinate pentru iarna aceasta scade rapid în România. Situație dificilă și în Europa
Cu mai bine de trei luni înainte de finalul oficial al sezonului rece, gradul de umplere al depozitelor de gaze din România ...
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Compania japoneza Nippon Steel a anunțat că a prelungit perioada de închidere pentru achiziția sa de 15 miliarde de dolari ...
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 ...