Concurs cu premiu un autoturism pentru cetățenii Moscovei care se vaccinează anti-coronavirus

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat duminică organizarea unei loterii având drept miză câştigarea unui autoturism pentru a încuraja astfel cetăţenii capitalei Rusiei să se vaccineze împotriva COVID-19, pe fondul creşterii noilor infectări cu coronavirus, relatează AFP şi dpa.
AGERPRES - D, 13 iun. 2021, 14:43
Concurs cu premiu un autoturism pentru cetățenii Moscovei care se vaccinează anti-coronavirus

Anunţul survine a doua zi după decizia primarului Sobianin de a decreta o săptămână de vacanţă, din 12 până în 20 iunie, pentru a stopa răspândirea coronavirusului în capitala rusă.

„În perioada 14 iunie – 11 iulie, cetăţenii care se vor vaccina împotriva COVID-19 vor putea participa la loterie pentru a câştiga o maşină”, a declarat Serghei Sobianin într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial.

În fiecare săptămână, cinci maşini în valoare fiecare de aproximativ 1 milion de ruble (11.500 de euro) vor fi puse în joc, potrivit aceleiaşi surse.

„Dar, desigur, principalul câştig pentru cei care se vaccinează nu poate fi comparat cu nicio maşină. Este propria lor sănătate şi echilibru spiritual”, a subliniat primarul Moscovei.

Serghei Sobianin a ordonat sâmbătă închiderea spaţiilor de joacă pentru copii în mall-uri şi parcuri până pe 20 iunie. El a făcut totodată apel la angajatori să privilegieze sistemul de telemuncă pentru angajaţi şi a interzis restaurantelor din capitală să servească clienţii între orele 23:00 şi 06:00.

Primăria Moscovei a anunţat, de asemenea, redeschiderea spitalelor de campanie pentru a primi pacienţi cu COVID.

Rusia a înregistrat duminică 14.723 de cazuri noi de coronavirus, dintre care 7.704 de cazuri la Moscova, de departe cel mai mare focar al epidemiei din ţară.

În total, Rusia a înregistrat 5.208.687 de cazuri de COVID-19 până în prezent, dintre care 126.430 de decese.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS a plătit în luna mai alocații pentru copii în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei
ANPIS a plătit în luna mai alocații pentru copii în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna mai 2025 a fost de 1,213 miliarde de lei, iar suma medie plătită pe beneficiar de 334,88 de lei, conform datelor centralizate de......
Bolojan: Va trebui să ne restrângem tot ce înseamnă cabinete, tot ce înseamnă funcţii şi va trebui într-adevăr să corectăm nedreptăţile care s-au acumulat în aceşti ani
Bolojan: Va trebui să ne restrângem tot ce înseamnă cabinete, tot ce înseamnă funcţii şi va trebui într-adevăr ...
Premierul Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a afirmat, sâmbătă, că vor trebui restrânse în perioada următoare toate ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Modul și indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificaţi
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Modul și indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificaţi
Modul şi indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificaţi, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, ...
Trump anunță că va numi la conducerea Rezervei Federale doar o persoană care e dispusă să taie dobânzile în conformitate cu așteptările sale
Trump anunță că va numi la conducerea Rezervei Federale doar o persoană care e dispusă să taie dobânzile în conformitate ...
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că nu va numi pe nimeni la conducerea Rezervei Federale americane ...