Condiţiile de acces pe proprietatea publică au început să fie transmise către ANCOM

Economica.net
07 08. 2013
cabuliuri_60390700

Astfel, conform Legii nr.154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice, toate aceste instituţii trebuie să transmită o copie a acestor condiţii de acces în cel mai scurt timp posibil către ANCOM.

Practic, regiile autonome şi instituţiile publice, inclusiv autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, precum şi orice alte entităţi care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale au obligaţia de a stabili şi publica condiţiile de acces în termen de 30 de zile de la data primirii primei cereri de acces sau în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii infrastructurii, în cazul lucrărilor de acces realizate sau a cererilor de acces depuse înainte de data intrării în vigoare a actului normativ amintit.

În acest sens, centralizarea documentelor privind condiţiile de acces pe proprietatea publică se face prin intermediul unei aplicaţii online lansată de către arbitrul telecom pe pagina proprie de Internet. Aplicaţia permite interogarea unei baze de date care va fi completată şi actualizată permanent, pe măsură ce entităţile publice care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor din proprietatea publică a statului trimit copii ale documentelor ce conţin condiţiile de acces. Aplicaţia este disponibilă aici, iar baza de date conţine deja primele 11 documente.

În plus, programul va permite utilizatorilor să caute informaţii privind condiţiile de acces pe proprietatea publică după mai multe criterii, cum ar fi: elementul de infrastructură pentru care se oferă accesul (de exemplu, stâlp, teren), tipul de entitate publică ce acordă dreptul de acces (de exemplu, Consiliu local sau judeţean), precum şi localitatea în care se acordă accesul.

Arbitrul telecom a demarat o amplă campanie de informare, privind legea referitoare la accesul pe proprietăţi şi a utilizării partajate a infrastructurii, în cadrul căreia a avut loc o serie de întâlniri între reprezentanţii entităţilor publice locale din întreaga ţară şi reprezentanţi ai Autorităţii, pentru ca aceştia să se informeze şi să-şi clarifice aspecte concrete ale implementării acestui act normativ şi totodată să ofere Autorităţii informaţii cu privire la specificul aplicării acestei legi la nivel local.

ANCOM este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.