Condiţiile din închisorile din România NU întrunesc standardele internaţionale. România, criticată de Departamentul american de Stat

Economica.net
04 03. 2017
jail_18530900

Abuzul autorităţilor asupra deţinuţilor continuă să fie o problemă în închisorile din România.

Conform presei şi ONG-urilor, gardienii asaltează prizonierii, aceştia fiind de asemenea atacaţi şi abuzaţi de alţi deţinuţi.

În luna martie, Guvernul român a adoptat noi reglementări pentru închisori şi pentru perioada de detenţie premergătoare proceselor, în scopul aducerii legilor în conformitate cu legislaţia penală, aflată în vigoare din anul 2014.

Potrivit cifrelor oficiale, suprapopularea închisorilor reprezintă o altă problemă, în mod special faptul că nu este împlinit standardul Comitetului Consiliului European pentru Prevenirea Torturii, de aproape patru metru pătraţi destinaţi fiecărui prizonier. În iulie 2016, în puşcăriile din România erau deţinute 28.278 de persoane, deşi închisorile aveau spaţiul necesar numai pentru 18.826 dintre acestea. În timp ce s-au remarcat anumite îmbunătăţiri precum reparaţii şi reamenajare, îndeosebi în spaţiile deja existente, condiţiile rămân în continuare aspre în cadrul sistemului de detenţie.

În iulie 2016 au izbucnit mai multe proteste, acestea răspândindu-se la aproape jumătate din închisorile statului român, faţă de condiţiile aspre de trai. Protestatarii au făcut greva foamei, au ars saltele şi au aruncat cu sticle în gardieni. Mai mulţi deţinuţi dintr-o serie de închisori susţin că au fost bătuţi de gardieni în timpul intervenţiilor de a opri protestele din închisori, o parte din aceste acuzaţii fiind confirmate în urma unei anchete întreprinse de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Unii dintre aceştia au declarat că se tem să vorbească din cauza eventualelor repercursiuni. Citeşte mai mult pe Mediafax.ro