Condiţiile impuse de FMI pentru aprobarea celei de-a şasea evaluări
„Am ajuns la un acord la nivel de experţi. Vom recomanda boardului să finalizăm misiunea, dar, bineînţeles va trebui să vedem reacţia de la Washington (…) Acţiunile prealabile sunt patru. Prima este legată de arieratele la autorităţile locale. Va fi o ordonanţă guvernamentală care va permite ca autorităţile locale să poate folosi resursele disponibile pentru a reduce arieratele şi chiar să permită autorităţilor centrale să achite direct aceste arierate din cotele defalcate”, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Erik der Vrijer.
El a precizat că celelalte precondiţii se referă la creşterea preţului la gaze pentru populaţie şi companii de la mijlocul lunii septembrie, lansarea ofertei publice de vânzare a 5% din Transgaz şi lansarea privatizării Oltchim.
Potrivit lui der Vrijer, toate aceste precondiţii sunt angajamente ferme, iar în lipsa uneia dintre ele boardul FMI nu va analiza noua evaluare a acordului cu România.
O delegaţie comună FMI, CE şi Banca Mondială se află la Bucureşti de la finele lunii iulie pentru a discuta cu autorităţile române cea de-a şasea evaluare a acordului de tip preventiv încheiat anul trecut.
România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro.