Conducerea Camerei Deputaţilor, convocată pentru o sesizare a PDL la CCR privind referendumul

Economica.net
22 07. 2012
camera_deputatilor_97218300

Surse parlamentare au declarat pentru MEDIAFAX că Biroul Camerei a fost convocat duminică, la ora 11.30, pe acest subiect.

Potrivit aceloraşi surse, sesizarea PDL depusă la CC vizează articolul 3 din hotărârea Parlamentului, care prevede că, „în situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat”.

Contactat de MEDIAFAX, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a precizat că sesizarea PDL pe această temă a fost depusă la Curtea Constituţională în urmă cu o săptămână.

 „Am depus această sesizare pentru că hotărârea Parlamentului este foarte ambiguă. E un lucru anormal şi lasă deschisă posibilitatea ca Parlamentul să decidă peste Curtea Constituţională”, a declarat Toader.

Curtea Constituţională a decis, în 10 iulie, că legea prin care se modifica Legea referendumului astfel încât preşedintele să fie demis cu majoritatea celor care se votează la referendum este constituţională în măsura în care asigură participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.