Conducerea CFR SA a prezentat Băncii Mondiale planul de management al companiei

Conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR le-a prezentat oficialilor Băncii Mondiale planul de management al companiei, potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 03 apr. 2013, 11:48
Conducerea CFR SA a prezentat Băncii Mondiale planul de management al companiei

‘Conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA a avut marţi, 2 aprilie a.c., o întâlnire cu delegaţia Băncii Mondiale. Cu această ocazie, directorul general al CFR SA, Dimitris Sophocleous, a prezentat oficialilor Băncii Mondiale, veniţi din Statele Unite ale Americii, punctele cheie ale strategiei de transformare pozitivă a companiei, potrivit planului de management şi planului de administrare’, se arată în document.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA demarează, în luna aprilie, procedura de recrutare a noului management, continuând implementarea angajamentelor asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale.

CFR SA, care este una dintre cele mai mari companii din România, cu aproximativ 23.000 de angajaţi, va derula această procedură în colaborare cu cel puţin trei firme independente, specializate în recrutarea resurselor umane, pentru selectarea personalului pentru cele cinci posturi de Chief Officer.

În paralel, se va desfăşura şi procedura de selecţie a candidaţilor pentru ocuparea celor şapte posturi vacante de director, procedură care va fi efectuată de o comisie internă a companiei, conform prevederilor Codului Muncii şi ale Contractului Colectiv de Muncă.

Conducerea CFR SA urmăreşte creşterea cifrei de afaceri prin îmbunătăţirea relaţiei de business cu actualii clienţii, dar şi prin identificarea unor potenţiale noi zone pentru a creşte veniturile. Între timp, compania a început discuţiile cu furnizorii pentru a obţine scăderea preţului de achiziţionare a energiei electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...