Conducerea Parlamentului se reuneşte vineri pentru stabilirea calendarului adoptării bugetului pe acest an
otrivit unui anunţ al Camerei Deputaţilor, şedinţa Biroului permanent va avea loc vineri, începând cu ora 12,00, urmată de şedinţa Birourilor permanente reunite.
Surse parlamentare au precizat că Birourile permanente se vor reuni imediat după ce Guvernul va aproba proiectul bugetului şi îl va trimite către Parlament, pentru a repartiza proiectul de buget către comisii şi a stabili calendarul adoptării lui. Este posibil ca pe ordinea de zi să mai figureze şi scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la organizarea unui referendum naţional.
Miercuri, premierul Sorin Grindeanu i-a transmis ministrului Finanţelor, Viorel Ştefan, că şedinţa de guvern în care va fi adoptat bugetul pe acest an va avea loc vineri.
La rândul său, ministrul Viorel Ştefan a precizat că proiectul de buget poate fi depus la Parlament vineri seară.