Conducerea politică a asigurărilor, Bursei și pensiilor este în corzi. Consiliul ASF, luat la întrebări pe fondul luptei pentru președinte

Rămasă fără un șef cu stabilitate și anvergură care să beneficieze și de sprijin politic substanțial, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în principal conducerea sa politică, adică membri Consiliului ASF,  a devenit ținta unor acuzații și întrebări venite din mai multe zone, cu sau fără legătură între ele. "Spectacolul" este cu atât mai strălucitor cu cât s-au suprapus evenimente majore din cel puțin două dintre sectoarele supravegheate de ASF, dar și momente de interes politic față de instituție, în condițiile în care se apropie  numirea unui nou președinte, iar Daniel Zamfir, susținut de  PSD,  este hotărât să ajungă în fruntea instituției.
Economica.net - lun, 18 mai 2020, 10:19
Conducerea politică a asigurărilor, Bursei și pensiilor este în corzi. Consiliul ASF, luat la întrebări  pe fondul luptei pentru președinte

De altfel, Zamfir este probabil primul candidat la șefia instituției care, chiar înainte de a ajunge președinte, și-a exprimat direct sentimentele aproape de repulsie față de ce înseamnă ASF și piețele supravegheate de aceasta. El a spus, practic, de ce parte se va poziționa dacă va ajunge șef ASF și acea parte nu este repreentată de companiile din piețele supravegheate.

” Probabil că unii nu doresc în fruntea ASF o persoană pro-consumator, aşa cum sunt eu, Nu mă îndoiesc că vor încerca unii si altii, prin orice mijloace, să oprească lucrul asta; eu îmi văd de proiectele mele în continuare,  sper să îi conving pe colegii din partid că mă duc acolo ca să fac  lucruri în primul rând în favoarea oamenilor şi să elimin  abuzurile din piaţa de capital şi din piaţa asigurărilor. ASF, de ceva vreme, este o bombă cu ceas. E un conflict imens între asigurători şi COTAR, care a şi izbucnit public, mai e un mare scaldal şi pe piaţa de capital – sunt acuzaţii etrem de grave acolo. Chiar preşedintele SIF Trasilvania ne-a transmis la Comisie o scrisoare, cerând să ne implicăm, reclamând multe nereguli la ASF”, a spus Zamfir, pentru Financial Intelligence, sintetizând, practic, marile conflicte care macină astăzi ASF.

În prezent ASF este condusă interimar de către Doina Dascălu, prim vicepreședinte cu atribuții de președinte, după plecarea lui Leonardo Badea la BNR. Consiliul ASF este numit printr-o procedură eminamente politică și reflectă, de obicei, structura de putere din Parlament. În aceste condiții sunt șanse foarte mari ca noul președinte ASF să vină din zona PSD, dar Daniel Zamfir nu este singurul candidat din partid, la acest post având interese și alte persoane, printre care fostul ministru al finanțelor, Ionuț Mișa, a cărui fostă soție lucrează deja în ASF. Nu doar Mișa dorește acest post din partea PSD, conform surselor ECONOMICA.NET. Lupte se dau și pentru posturile de vicepreședinți și primvicepreședinte. În ultimul timp, în piață au redevenit activi câiva dintre foștii membri ai conducerii ASF.

 

Despre conflictul dintre asigurători, service-uri și transportatori, ECONOMICA.NET a relatat pe larg, o desfășurare a evenimentelor putând fi urmărită aici.

Conflictul de pe piața de capital este generat de lupta pentru putere din interioriul celor 5 SIF-uri, ale căror șefi au avut întotdeauna o influență semnificativă în ASF, ca lideri ai unora dintre firmele cele mai importante pentru BVB.


În ultima perioadă, ASF a fost contestat pe mai multe voci. Un grup de opt asociații au solicitat, chiar săptămâna trecută, resetarea activității ASF anunțând, totodată, că îl vor la șefia instituției pe Daniel Zamfir, recunoscut pentru legile antibănci și prodebitori pe care le-a promovat în Parlament. 

 

Detalii despre solicitările celor 8, puteți citi AICI.


Momentul este cu atât mai dificil pentru Consiliul ASF cu cât Camera Deputaților a adoptat recent o lege care permite demiterea mult mai ușoară a șefilor instituției.  Detalii AICI

 

Cel mai recent, chiar și publicația Puterea a adresat o serie de întrebări parlamentarilor, pe tema situației de la ASF.  Aceste întrebări reiau teme aduse în spațiul public de organizații ale transportatorilor sau organizații pentru protecția consumatorilor. Redăm aici cele mai importante dintre aceste întrebări.

 

Faptul ca ASF nu a transpus de 3 ani de zile in norme prevederi importante ale legii RCA (ex: suspendarea valabilitatii politei RCA, modul de despagubire a lipsei de folosinta pentru transportatori, nu a transpus modul de calcul al despagubirii victimelor accidentelor de circulatie, etc) considerati ca este o fapta grava

 Faptul ca reclamatiile la adresa pietei de asigurari din Romania au crescut de la 10 549 la peste 25 679 doar in ultimul an va ingrijoreaza in vreun fel?

Ati avea incredere ca in caz de accident ati primit in termenul legal despagubirea din partea firmelor de asigurari?

Considerati ca actulul Consiliu al ASF este de buna credinta si apara interesele consumatorilor cand aplica mai multe avertismente decat amenzi firmelor de asigurari, iar amenzile pe care atunci cand le aplica sunt in cuantumul minimului legal?

Considerati ca drepturile pagubitilor RCA le sunt protejate interesele de catre ASF?

 Faptul ca Romania a inregistrat 23 609 reclamatii la adresa pietei RCA in anul 2019, iar piata germana a inregistrat 360 de reclamatii la adresa pietei RCA intr-un an de zile, in conditiile in care piata RCA din Germania este de 8 ori mai mare decat piata RCA din Romania, constituie o performanta a ASF sau un semnal de alarma a modului in care functioneaza aceasta institutie?

De ce Parlamentul Romaniei face scut in jurul conducerii ASF?  Are legatura cu angajarea in ASF a unor rude ale parlamentarilor?

In calitate de reprezentanti ai poporului roman, institutie care are in subordine si ASF-ul, considerati ca neplata daunelor conform legii de catre firmele de asigurari catre operatorii romani (transportatori, service-uri auto, etc) aduce un plus in economia Romaniei sau doar un plus companiilor de asigurari?

Credeti ca actuala conducere a ASF poarta vreo vina pentru situatia in care in Romania exista 2 companii cu o cota cumulata de aprox 75% din piata RCA, cele 2 companii totalizand peste 80% dintre reclamatiile inregistrate la ASF?

Cum comentati situatia in care mai multe persoane din Consiliul ASF s-au plans de faptul ca primesc telefoane “de sus” ca sa nu se atinga de firmele de asigurari cu probleme? Stiti de existenta unor astfel de situatii?

Credeti ca problemele cauzate de catre ASF inainte de alegeri pot afecta electoratul cand vine vorba de a acorda votul de incredere unui partid sau altul?

Parlamentul Romaniei a primit multe semnale legate de neregulile din piata de asigurari si din cadrul ASF. Exista un interes in Parlamentul Romaniei de a mentine aceste nereguli ale pietei de asigurari si pietei de capital prin protejarea actualului Consiliu al ASF?

Considerati ca ASF a procedat corect cand a detasat o adevarata armata de oameni care sa raspunda la petitii, in loc sa aloce mai multe persoane care sa efectueze controale la firmele de asigurari?

Considerati ca ASF a procedat corect cand a preferat sa cheltuiasca un buget de peste 1,5 milioane de euro anul trecut doar pentru a putea raspunde la reclamatii, rezultand un cost de aprox 300 de lei/reclamatie, in timp ce valoarea totala anuala a amenzilor aplicate pietei RCA este de de aproximativ 141 000 de euro?

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...