Conducerea PSD se reuneşte luni în şedinţă (surse)
Potrivit surselor citate, cel mai probabil, membrii Comitetului Executiv Naţional se reunesc la Bucureşti, la ora 14,00.
Mai mulţi lideri ai PSD au cerut, în acest sfârşit de săptămână, convocarea de urgenţă a Comitetului Executiv Naţional (CExN) al partidului, pentru „tranşarea” actualei crize politice.
„Privesc şi eu cu îngrijorare ceea ce se întâmplă în viaţa politică de câteva zile. Nu pot fi indiferentă, chiar dacă sunt preocupată primordial de problemele Capitalei. Observ că motoarele administraţiei publice centrale şi locale au încetinit … este o reacţie organică la criza politică. Cei care suntem, încă, responsabili pentru ceea ce se întâmplă cu România trebuie să acţionăm urgent în sensul reinstaurării unui climat politic la standarde europene, de profesionalism, rigoare, civilizaţie, valori comune de respect faţă de Constituţie şi legile ţării. (…) Cred că trebuie să ne întâlnim urgent într-o şedinţă a Comitetului Executiv National pentru a tranşa criza politică. Apoi, să ne reîntoarcem urgent la muncă. Orice soluţie va reieşi din dezbaterea CExN va fi mai utilă pentru ţară decât instabilitatea actuală”, a scris vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, pe Facebook.
Şi vicepreşedintele social-democrat Rovana Plumb este de părere că situaţia de instabilitate din ultima perioadă nu mai poate continua.
„Situaţia de instabilitate din ultima perioadă nu mai poate continua! Fiecare zi care trece într-un astfel de climat este dăunătoare românilor. De aceea, consider că PSD trebuie să convoace cât mai rapid CExN – pentru a tranşa lucrurile şi pentru a ne întoarce la o stare de calm şi predictibilitate”, a spus şi Rovana Plumb.
Şi preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Claudiu Manda, a cerut convocarea de urgenţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD.
„Consider că trebuie convocat cât mai repede Comitetul Executiv National al PSD. Situaţia din ultimele zile nu poate aştepta până la CExN de la Iaşi. Românii aşteaptă de la noi predictibilitate şi stabilitate, aşteaptă punerea în aplicare a programului de guvernare asumat. Guvernul trebuie să funcţioneze ca o echipă unită şi să îşi ducă la îndeplinire obiectivul votat de Parlament: o viaţă mai bună pentru români”, a scris Manda pe Facebook.