Conducerea Romgaz a decis înființarea unei noi sucurale în orașul Drobeta-Turnu Severin

Economica.net
21 09. 2020
sng_02_iulie_2018_94765500

Această decizie a fost luată pentru a pune în practică planul de extindere a societății şi în alte zone decât în cele acoperite în momentul de faţă de punctele de lucru şi sucursalele actuale, fără a se limita însă doar la activitatea de furnizare de gaze naturale către clientul final.

De asemenea, conducerea societății are în vedere necesitatea gestionării eficiente a participării Romgaz la proiectele  de  dezvoltare şi furnizare reglementate de Memorandumul încheiat între societate şi Mehedinți S.A. Prin acest MoU, părţile au  convenit stabilirea unui parteneriat de colaborare în vederea dezvoltării proiectului Puncte termice pentru producerea de energie  termică. Cooperarea dintre cele două părţi va contribui la dezvoltarea unor practici de implementare avantajoase şi rapide, în interesul consumatorului final pentru asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie termică.

În dezvoltarea proiectului amintit se urmăreşte utilizarea gazelor naturale pentru producerea agentului termic.

„Semnarea MoU între  cele  două companii şi înfiinţarea Sucursalei  Drobeta -Turnu Severin este, de fapt, primul pas făcut de  Romgaz pentru a deveni jucător activ pe piaţa distribuţiei şi furnizării de gaze naturale”, a declarat Adrian Volintiru, director general al Romgaz la evenimentului de semnare a MoU din 11 septembrie.