Conducerile parchetelor din țară au decis continuarea protestelor procurorilor împotriva modificărilor legii pensiei de serviciu a magistraților
La iniţiativa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi a procurorului general al României, luni, a avut loc, la sediul PÎCCJ, o întâlnire cu procurorii-şefi ai DNA, DIICOT şi cu procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel din ţară, la şedinţă participând, în sistem videoconferinţă, şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale, temele întâlnirii fiind centrate pe stadiul discuţiilor purtate cu reprezentanţii celorlalte autorităţi ale statului în legătură cu proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.
Sursa citată precizează că, în cursul discuţiilor, s-au subliniat aspecte referitoare la modificările arbitrare ale condiţiilor de pensionare a procurorilor şi judecătorilor, de natură să creeze „disfuncţii şi inechităţi fără precedent” în sistemul judiciar după anul 1990.
De asemenea, PÎCCJ arată că au fost aduse în discuţie şi alte probleme acute ale sistemului judiciar, precum subdimensionarea schemelor de personal raportat la volumul de activitate, lipsa „cronică” a resurselor umane, lipsa unor sedii adecvate desfăşurării activităţii.
„Reiterăm, pe această cale, faptul că magistraţii-procurori nu resping ideea adoptării unei legislaţii privind sistemul de pensii, exprimându-şi deja acordul cu privire la o serie de modificări propuse, precum necesitatea ca pensia să nu depăşească salariul în plată, necesitatea existenţei unei vechimi efective în magistratură şi a unei perioade reduse în celelalte profesii asimilate etc. În acelaşi timp însă, aplicarea intempestivă şi fără niciun studiu prealabil de impact al acestor modificări are aptitudinea de a crea disfuncţionalităţi majore în sistemul judiciar, atât prin pensionarea imediată a unui număr semnificativ de judecători şi procurori, cât şi prin afectarea severă a capacităţii de atragere în profesie de noi magistraţi, cu riscul producerii unor consecinţe grave, pe termen lung, pentru buna funcţionare a sistemului judiciar, grevat oricum de o criză de personal fără precedent”, transmite Parchetul General.
Ministerul Public susţine că există parchete în ţară care funcţionează cu unul sau doi procurori.
„Pentru o corectă înţelegere a dimensiunii exacte a fenomenului, trebuie arătat că, în prezent, există deja peste 20 de parchete de pe lângă judecătorii care funcţionează cu un singur procuror sau fără niciun procuror numit, activitatea desfăşurându-se la cote de avarie, prin delegarea provizorie a câte unui procuror de la alte unităţi de parchet. De asemenea, şi la nivelul parchetelor superioare situaţia este la fel de dramatică, existând 3 parchete de pe lângă tribunal care funcţionează cu 1-2 procurori, la o competenţă teritorială aferentă unui judeţ”, se menţionează în comunicat.
Totodată, procurorii susţin că implementarea unei măsuri cu impact imediat va genera „un blocaj” în sistemul judiciar.
„Implementarea unor măsuri cu impact imediat asupra funcţionării sistemului judiciar, fără adoptarea corelativă a unor măsuri administrative menite să absoarbă şocul sistemic produs – precum o reaşezare a hărţii administrative a instanţelor şi parchetelor, adoptarea unui mecanism de triere a cauzelor pe criterii de oportunitate etc. – va genera un blocaj la nivelul sistemului judiciar, cu consecinţe greu de prevăzut pe viitor”, arată sursa citată.
Din această perspectivă, Parchetul General spune că reprezentanţii sistemului judiciar au propus mai multe variante de amendament, concepute pe baza unor date tehnice aprofundate, care aveau aptitudinea de a corespunde atât necesităţii operării unor modificări la regimul pensiei de serviciu, cât şi imperativului asigurării unei normale funcţionări a sistemului judiciar, fără a obţine însă şi o dezbatere „reală şi onestă” a acestor propuneri în cadrul comisiilor de specialitate.
„Ca atare, având în vedere iminenta adoptare a noii legislaţii, anunţată pentru ziua de miercuri, şi efectele severe preconizate în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului judiciar, din perspectiva resursei umane, precum şi faptul că propunerile formulate de reprezentanţii sistemului judiciar nu au făcut obiectul unor minime dezbateri, care să permită adoptarea unor soluţii echitabile şi funcţionale, s-a hotărât continuarea formelor de protest hotărâte în Adunările Generale ale procurorilor, în acord şi cu măsurile adoptate în acest sens la nivelul instanţelor de judecată”, precizează Ministerul Public.
De asemenea, PÎCCJ transmite că, în cadrul aceleiaşi şedinţe, s-a hotărât, în condiţiile în care prevederile noii legi vor adânci problemele generale de sistem, legate de lipsa acută de resurse umane şi de condiţiile din ce în ce mai dificile de muncă generate de acestea, se va avea în vedere adoptarea unor forme mai severe de protest.