Conducta de gaze fisurată trecea pe sub clubul din Sighet unde s-au produs două explozii

Avaria de la conducta de gaz care a provocat explozia de la Sighetu Marmaţiei a fost identificată, iar lucrările de remediere a avariei vor fi finalizate luni, urmând ca distribuţia gazului în zonă să fie reluată marţi, a anunţat distribuitorul de gaz din localitate, Berg Sistem Gaz. Conducta fisurată trecea pe sub imobilul în care se afla clubul.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 11:24

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de SC Berg Sistem Gaz SA, avaria a fost identificată, sunt luate în continuare măsuri de remediere şi a fost „redus practic în totalitate riscul de producere a altor incidente în zonă”.

Lucrările de remediere a avariei, împreună cu alte lucrări de creştere a siguranţei, se vor finaliza în cursul acestei zile, urmând ca repunerea în funcţiune a conductelor de distribuţie şi asigurarea gazului pentru consumatori, să se realizeze cel mai probabil în cursul zilei de marţi. Ca membrii ai comunităţii municipiului Sighetu Marmaţiei, realizând serviciul public de distribuţie a gazelor naturale pentru populaţie şi agentii economici din această localitate, suntem preocupaţi de starea sănătăţii victimelor, care, potrivit informaţiilor furnizate de medicii spitalelor, este stabilă în momentul de faţă. Suntem implicaţi în procurarea de medicamente necesare tratamentelor acestora„, se precizează în documentul citat.

Reprezentanţii Berg Sistem Gaz mai spun că vor să acorde sprijin victimelor şi familiilor acestora, indiferent de evoluţia anchetei care va stabili cauzele incidentelor.

Costin Berevoianu, reprezentant al Berg Sistem Gaz, care este şi consilier al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat pentru o publicaţie locală că avaria la reţeaua de gaz a fost provocată de temperaturile scăzute.

„S-a găsit problema. Este vorba despre o fisură pe o sudură, care s-a produs din cauza condiţiilor meteo, mai precis a gerului. Asteptăm acum aviz ca să intervenim”, a declarat Berevoianu.

Prima explozie de la clubul din Sighetu Marmaţiei a avut loc sâmbătă, în jurul orei 0.56, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze la un etaj superior al imobilului la subsolul căruia se afla discoteca, care însă nu era conectată la reţeaua de gaze. A doua explozie, care i-a surprins pe anchetatorii care făceau investigaţii la faţa locului, s-a produs în jurul orei 10.00 – 10.30.

Clubul unde a avut loc prima deflagraţie este situat la subsolul clădirii, iar deasupra acestuia este un cabinet notarial.

În urma primei explozii, şapte persoane au fost rănite, dintre care şase tinere au fost aduse duminică dimineaţă la Spitalul de Arşi din Bucureşti, cu un avion militar. Ele au suferit arsuri pe 30-60 la sută din suprafaţa corpului, mai ales pe faţă şi pe mâini.

În a doua deflagraţie, zece persoane au fost rănite, printre care trei ofiţeri de poliţie, doi pompieri şi un notar care avea biroul deasupra clubului.

În cursul zilei de luni, Gabriel Berca intenţionează să viziteze şi celelalte victime internate la Spitalul Floreasca din Capitală.

Te-ar mai putea interesa și
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi într-un atac israelian în Fâşia Gaza, armata israeliană susţinând......
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...