Conducta pentru gazul din Marea Neagră costă 278 mil. euro. Transgaz nu a luat încă decizia să o construiască

În condiţiile în care una dintre companiile care sapă după gaze în Marea Neagră a anunţat că va începe producţia în nici doi ani, Transgaz nu a luat încă decizia finală de investiţie pentru conducta care să aducă miliardele de metri cubi de gaze de la ţărmul Mării Negre în reţeaua naţională de transport
Economica.net - sâm, 20 mai 2017, 17:23
Conducta pentru gazul din Marea Neagră costă 278 mil. euro. Transgaz nu a luat încă decizia să o construiască

Viitorul gazoduct prin care ar urma să fie introdus în sistemul naţional de transport gazul care va fi extras din Marea Neagră necesită o investiţie de 278,3 milioane de euro, iar conducta ar putea fi gata în anul 2020, se arată într-o prezentare a Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor.

Deşi unii dintre operatorii care au concesionate perimetrele din Marea Neagră au anunţat deja că vor extrage gaze din platoul continental, Transgaz precizează în prezentare că nu a luat încă o decizie finală de investiţie pentru acest proiect care să aducă gazul extras din Mare în sistemul naţional de transport.

Asta deşi consideră proiectul prioritar.

„Studiile şi evaluările realizate până în prezent au evidenţiat zăcăminte de gaze naturale semnificative în Marea Neagră. Mai mult, Proiectul AGRI are în vedere transportul gazelor naturale din zona Mării Caspice până la ţărmul Marii Negre. În aceste condiţii dezvoltarea pe teritoriul României a unei infrastructuri de transport gaze naturale de la ţărmul Mării Negre până la graniţa România-Ungaria reprezintă una din priorităţile majore ale TRANSGAZ.
Proiectul a devenit o prioritate pentru Transgaz, în a doua jumătate a anului 2013, ca urmare a necesității asigurării unor capacități adecvate de transport pentru valorificarea gazelor naturale din Marea Neagră în România şi pe piețele central europene”, se arată în prezentarea Transgaz.

Proiectul „Conductă ţărmul Mării Negre – Podișor pentru preluarea gazelor din Marea Neagră”este unul de importanţă europeană şi a fost inclus ca atare pe lista Comisiei Europene. Ca atare, Transgaz informează că o parte din investiţie at putea fi asigurată din bani europeni.

„În condiţiile în care proiectul va îndeplini toate criteriile de eligibilitate prevăzute în Regulamentul 347/2013, Transgaz intenţionează să depună o cerere de investiție în vederea accesării unui grant nerambursabil pentru lucrări prin mecanismul Connecting Europe Facility”, anunţă compania.

Proiectul are deja studiu de prefezabilitate şi de fezabilitate. Transgaz estimează că studiul de impact asupra mediului ar putea fi obţinut în decembrie 2017, autorizaţiile de construire ar putea fi obţinute în martie 2018, an în care Transgaz anunţă că ar putea lua şi decizia finală de investiţie. Construcţia ar urma să înceapă în anul 2020, an în care conducta ar putea fi şi terminată.

Transgaz încă se mai gândeşte dacă să facă această conductă în condiţiile în care una dintre companiile care caută gaze în Marea Neagră a anunţat că va începe producţie în nici doar doi ani.

Compania Black Sea Oil and Gas (BSOG) a anunţat recent că a descoperit în Marea Neagră românească între 10 și 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar începerea producției este estimată în anul 2019. „În prezent, Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre se află în faza de pregătire în vederea aprobării. Dacă BSOG obține aprobarea la sfârșitul anului 2017, atunci, după finalizarea lucrărilor de construcții estimate să dureze doi ani, punerea în producție a zăcămintelor se va realiza în anul 2019”, a declarat atunci Mark Beacom, directorul general al companiei.

El spunea că decizia finală de investiție în cele două perimetre ar putea fi luată în anul 2017, iar anunţul privind construirea acestei staţii este un semn că exploatarea gazelor ar fi viabilă din punct de vedere comercial.

BSOG are concesionate două perimetre petrolifere pe platforma continentală românească a Mării Negre, respectiv perimetrele Midia și Pelican, pe care le şi operează. Concesiunea a fost preluată de la Sterling Resources, pentru 42,5 milioane de dolari, anul trecut.

BSOG este controlată de gigantul american Carlyle Group, cel mai mare fond de private equity din lume, cu un portofoliu de active de aproape 200 de milioane de dolari.

Şi americanii de la ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume listată la bursă, explorează, alături de OMV Petrom, un perimetru de mare adâncime în Marea Neagră, unde se estimează rezerve de gaze între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Companiile nu au luat deocamdată decizia finală de investiții.

Te-ar mai putea interesa și
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate în Franța pentru atacarea unor ținte de pe teritoriul Rusiei
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate ...
Franţa permite deja Ucrainei ca armele pe care i le furnizează în cadrul ajutorului militar să fie utilizate împotriva bazelor ruse de unde sunt lansate atacuri asupra teritoriului ucrainean, au......
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma acțiunilor armatei israeliene în Fâția Gaza
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma ...
Uniunea Europeană nu îşi suspendă pentru moment dialogul politic cu Israelul, în pofida unor acuzaţii grave privind ...
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra 4.000 de drone sofisticate Ucrainei, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Berlin, însă cancelarul ...
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru copii
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru ...
Compania de retail Ginza Invest anunță lansarea brandului Nebulous Stars, un concept inovator de retail educațional și ...