Conducta prin care vor ajunge la țărm gazele viitoare din Marea Neagră este 40% gata
Conducta de 300 km va fi amplasată în zona de sud-est a țării și traversează 3 județe: Constanța, Călărași și Giurgiu, respectiv 42 de unități administrativ-teritoriale. Construcția conductiei, care va prelua gazele din adâncul Mării Negre în punctul de la Tuzla pentru a le aduce în stația Podișor din județul Giurgiu, a început anul trecut, constructor fiind o firmă din Turcia, Kaylon.
Termenul de finalizare este data de 1 iunie 2023, deci mai devreme decât termenul estimat de Petrom și Romgaz de livrare a primelor gaze din Marea Neagră, din proiectul Neptun, respectiv anul 2027 și va prelua integral producția din Marea Neagră, estimată la circa 5 miliarde de metri cubi de gaze anual. În plus, potrivit oficialillor Transgaz, prin acest gazoduct se pot aduce și gaze din zona Mării Caspice și din Azerbaidjan.
Valoarea proiectului de circa jumătate de miliard de euro, pentru care Transgaz a primit parțial finanțare europeană nerambursabilă de 85,5 milioane euro, prin Fondul de Modernizare. ″Diferența de finanțare va fi acoperită printr-un mix financiar competitiv″, a spus Transgaz.