Confederaţia Concordia: Proiectul de ordonanţă privind protecţia consumatorilor reprezintă un regres de la directivele UE

Economica.net
23 01. 2019
pahar_suc_1111_26035600

Potrivit acestora, în forma actuală documentul nu urmăreşte prevenţia sau îmbunătăţirea practicilor comerciale neconforme, spre beneficiul consumatorilor, singurul element fiind introducerea arbitrariului în stabilirea amenzilor, creând premisele unor interpretări abuzive şi ale litigiilor naţionale şi internaţionale ulterioare.

„Ordonanţa în forma actuală nu urmăreşte prevenţia, medierea sau îmbunătăţirea practicilor comerciale neconforme, spre beneficiul consumatorilor. Singurul element este introducerea arbitrariului în stabilirea amenzilor, creând premisele unor interpretări abuzive şi ale litigiilor naţionale şi internaţionale ulterioare. Efectul ordonanţei va afecta întreg mediul economic. Ea a fost propusă dezbaterii fără vreun studiu de impact, fără justificarea urgenţei (alta decât nevoia evidentă de creştere urgentă a amenzilor) şi fără vreun dialog cu mediul de afaceri. Din perspectiva CPC, efectele socio-economice vor fi majore. Aplicarea de amenzi uriaşe mai multor agenţi economici pentru contravenţii de o gravitate interpretabilă poate duce rapid la pierderi economice, reduceri de investiţii, concedieri şi regândirea prezenţei pe piaţă. Efectele indirecte vor include presiuni inflaţioniste, scăderea încrederii investitorilor într-un mediu economic complet impredictibil, şi implicit scăderea cursului RON. Toate aceste efecte vor fi, la final, decontate de toţi românii”, se precizează într-un comunicat al Confederaţiei remis miercuri AGERPRES.

Reprezentanţii Concordia afirmă, în context, că singurul obiectiv al ordonanţei pare a fi trecerea de la un sistem clasic de amenzi contravenţionale (sumă fixă proporţională cu contravenţia) la unul care lasă discreţionar agentului constatator puterea de a decide sancţiuni uriaşe ca procent din cifra de afaceri. Potrivit acestora, cuantumul propus al acestor amenzi depăşeşte profitabilitatea curentă a unor sectoare economice, şi adoptat în forma actuală, va distorsiona mediul concurenţial şi performanţa agenţilor economici.

„Acest aspect contravine inclusiv legislaţiei naţionale în domeniul contravenţiilor, care prevede că ‘Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite’. Prin noua ordonanţă, ‘gradul de pericol’ poate fi calculat unilateral şi netransparent de către agentul constatator. Mai grav este că vom regresa din punct de vedere al cadrului legal, ignorând principiile de drept european privind individualizarea faptelor, stabilirea intenţiei, scalei, gravităţii sau prejudiciului creat”, precizează sursa citată.

Confederaţia patronală precizează, de asemenea, că nu există vreo justificare a urgenţei din partea autorilor iar legislaţia română actuală permite organelor de control să suspende şi chiar să închidă activitatea comercianţilor, în situaţia unor fapte contravenţionale grave, sau a repetabilităţii unor fapte contravenţionale de o gravitate mai redusă.

În aceste condiţii, CPC solicită autorităţilor să renunţe la legiferare prin OUG iar România să aştepte reglementarea europeană pentru că Uniunea Europeană are în dezbatere o directivă privind practicile comerciale şi sancţionarea lor.

„Confederaţia Patronală Concordia (CPC), reprezentând marea majoritate a sectoarelor de business active în România, se opune ferm adoptării proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor, în forma trimisă spre dezbatere publică. (…) o lege de importanţă critică pentru consumatori şi mediul economic ar trebui să urmeze un traseu de legiferare normal, cu dezbatere în Parlament”, se mai arată în comunicat.

La începutul acestui an, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Pîrvu, a declarat, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, că trebuie găsite soluţii pentru a putea închide definitiv activitatea unor agenţi economici care încalcă articole de lege ce pun în pericol sănătatea populaţiei, dar şi pentru a aplica amenzi la valoarea cifrei de afaceri.

„O nemulţumire a mea este vizavi de amenzi. Avem acea lege a prevenţiei şi am practicat-o, dar am constatat că procentul celor care nu respectau legea era mai mare. Am încercat să găsim soluţii să nu amendăm, dar în prezent sunt agenţi economici care ne râd în faţă şi spun: „scrieţi ce vreţi că oricum valoarea amenzii nu contează, se plăteşte jumătate din minim, după cum ştiţi în termen de 15 zile. Adică mergem la un hipermarket şi îl amendăm cu 10 milioane de lei vechi, 1.000 de lei, şi vă daţi seama ce afectat este. În acest sens o să lucrez cu domnul ministru Daea pe măsurile care sunt aplicate prin OUG 21, măsuri complementare care se pot aplica agenţilor economici, în sensul că ei pot fi închişi temporar 30 de zile, 6 luni, un an, iar în viitoarea gândire poate vor fi închişi definitiv, pentru că atunci când pui în pericol sănătatea cetăţenilor României credem că nu este normal să îţi mai poţi desfăşura o activitate economică. Cred că vom găsi soluţiile legale atât în zona de amenzi contravenţionale, cum sunt în alte zone unde se aplică amenzi la cifra de afaceri, să se aplice amenzi la valoarea cifrei de afaceri şi în zona în care se încalcă articole de lege care pun in pericol sănătatea populaţie”, a precizat Pârvu în 3 ianuarie.

ANPC a lansat, recent, în dezbatere publică, un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede înăsprirea sancţiunilor pentru încălcarea drepturilor consumatorilor, care pot ajunge până la 4% din cifra de afaceri a companiilor.