Conflict civil în Myanmar: Junta a pierdut controlul unui oraş strategic de la frontiera cu China
‘Guvernul, organizaţiile administrative şi forţele de securitate nu mai sunt prezente’ la Chinshwehaw, învecinată cu provincia chineză Yunnan, a informat purtătorul de cuvânt Zaw Min Tun, într-un mesaj înregistrat miercuri seară.
Lupte violente au izbucnit săptămâna trecută în statul Shan (nord), unde este în derulare, printre altele, un proiect de tren de mare viteză în cadrul iniţiativei chineze ‘Un drum, o centură’.
Armata de eliberare naţională Taaung (TNLA), Armata Arakan (AA) şi Alianţa democratică naţională din Myanmar (MNDAA) au luat controlul câtorva posturi militare, precum şi al unor rute strategice pentru comerţul cu China, principalul partener comercial al ţării.
Beijingul ‘îndeamnă toate părţile să înceteze imediat focul şi luptele’, a declarat joi într-un briefing de presă Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, chemând la rezolvarea diferendelor ‘prin mijloace paşnice’.
Mai mult de 6.000 de persoane s-au refugiat din cauza luptelor, au alertat luni Naţiunile Unite.
Peste un sfert din schimburile comerciale dintre Myanmar şi China din perioada aprilie-septembrie, evaluate la 1,7 miliarde de euro, a tranzitat prin Chinshwehaw, conform datelor oficiale.
Ţara sud-est-asiatică trece printr-un conflict civil violent după lovitura de stat din februarie 2021, care a îndepărtat-o de la putere pe Aung San Suu Kyi.