Conflict în Ucraina: Insurgenţii proruşi ocupă clădirea Băncii centrale din Doneţk

Economica.net
16 06. 2014
map_ukraine_26408000

Potrivit relatării agenţiei menţionate, care îl citează pe unul dintre separatişti, ‘o reuniune este în curs pentru a subordona Banca centrală, Ministerul Impozitelor şi Trezoreria Republicii populare Doneţk’. În acest timp, angajaţii Băncii ies din clădire.

‘Noi nu mai dorim să plătim impozite Kievului, vrem să le păstrăm pentru noi’, a afirmat Oleksandr Matiuşkin. El a adăugat că forţele de ordine ‘nu s-au opus ocupării clădirii’ şi chiar ‘au contribuit’ la această acţiune.

Primăria din Doneţk a cerut locuitorilor acestui oraş cu o populaţie de un milion de oameni să nu se deplaseze în cartierul unde se află Banca centrală. ‘Circulaţia este blocată’ în cartier, a informat Primăria într-un comunicat.

Regiunile Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, şi-au autoproclamat independenţa faţă de Kiev la începutul lunii mai, în urma unor controversate referendumuri cu privire la viitorul lor statut politic, iar la 24 mai, cu o zi înaintea alegerilor prezidenţiale ucrainene, cele două teritorii au anunţat formarea unui stat nou denumit ”republica Novorossia”.

Armata ucraineană este angajată de la mijlocul lunii aprilie într-o ‘operaţiune antiteroristă’ în aceste regiuni, încercând să preia controlul în teritoriile ocupate de rebeli proruşi înarmaţi.