Conflictul din Donbas se va încheia atunci când regimul lui Putin va cădea în Rusia – expert militar

Economica.net
16 06. 2015
ukraine_russia_crisis_pol_1_11621300

El a comentat astfel o declaraţie făcută în aceeaşi zi de către subsecretarul de stat american pentru afaceri europene şi euroasiatice, Victoria Nuland, potrivit căreia conflictul din Donbas va fi reglementat înainte de sfârşitul mandatului prezidenţial al preşedintelui Barack Obama, adică până în 2017.

‘Doamna Nuland este un politician serios, dar eu am o părere diferită. Cred că Putin va continua ceea ce face astăzi până când va simţi că-i vine sfârşitul. Acest lucru se va întâmpla atunci când ruşii vor începe să mişte, când economia rusă va cădea şi chinezii vor merge împotriva Rusiei’, a afirmat generalul (r.) ucrainean, adăugând că ‘este greu de crezut că toate acestea s-ar putea produce într-un an şi jumătate’.

În acelaşi timp, expertul ucrainean nu are nicio îndoială că sfârşitul regimului Putin va veni. ‘Eu sunt sigur că ‘sfârşitul’ lui va veni, nu există o altă variantă. El a adus atât de multă nenorocire lumii, încât eu cred că nu va rămâne nepedepsit. Pentru totul în viaţă trebuie să plăteşti, chiar şi la cel mai înalt nivel. Totul depinde de condiţiile externe şi interne’, a spus Umaneţ.