Conflictul din Marea Roșie crește zilnic nota de plată a companiilor. Cum arată pericolul pentru economie

18 01. 2024
Claudiu_Cazacu_XTB_Romania

Conflictul a crescut deja costul de transport al unui container către Europa de la 1.000-1.500 de dolari, la peste 4.000 de dolari (ulterior, suma oscilând în jurul acestui prag).

Deși saltul prețului rotunjește rezultatele financiare ale transportatorilor, aceasta este o veste proastă pentru retaileri, consumatori și bănci centrale. În aceste condiții, dacă va continua criza, speranțele mediului de afaceri ar putea fi invalidate, pentru că va trece o perioadă de timp mai mare până când costurile vor scădea. Operatorii pot avea în vedere mai multe variante. În scenariul optimist, efectele negative vor fi limitate de timp și de capacitatea de a fi redirecționate vasele. Într-o astfel de ipoteză, absența unor incidente majore ar permite o reluare treptată a transportului în condiții normale, pe rute care includ canalul Suez. Acest scenariu ar genera costuri ce pot fi gestionate pe parcursul întregului an.

Pe de altă parte, scenariul pesimist poate include o perturbare majoră și de durată a fluxurilor maritime. O astfel de situație ar putea avea efecte în cascadă asupra disponibilității unor produse, a lanțurilor logistice, asupra costului energiei și ratei inflației.

Pe agenda discuțiilor de la Davos s-au aflat, alături de AI, și riscurile pe care le prezintă întreruperea de lungă durată a lanțurilor logistice. De altfel, la începutul acestei săptămâni, Shell a suspendat tranzitul prin zona Mării Roșii, la o lună după o decizie similară adoptată de BP, un alt gigant petrolier. În data de 16 ianuarie, trei din patru vase ale Qatarului cu GNL aveau traseul schimbat. Pentru bunurile transportate în containere, operatorul Maersk a decis modificarea rutelor, ocolind capul Bunei Speranțe (traseul ales este unul mai lung și, adesea, periculos, fiind cunoscut încă din vremea navigatorilor legendari). Riscul unor perturbări este mai ridicat decât nivelul indicat de cotațiile actuale ale petrolului, consideră unii participanți de la Davos. CEO-ul Chevron s-a arătat surprins de cotațiile reduse ale petrolului, WTI la sub 73 de dolari/baril, și a vorbit despre riscul «real și în creștere» al unei majorări rapide a prețurilor la petrol. Dacă se materializează scenariul prin care fluxurile de aprovizionare cu petrol sunt afectate vreme de mult timp, se ajunge la un episod inflaționist global.

 

Fiecare zi de conflict crește nota de plată pentru companii

Impactul ar fi vizibil nu doar pe canalul energiei, ci și pe cel al aprovizionării, dificultățile logistice fiind deja o chestiune familiară, de la episodul de acum 3 ani.

Deocamdată, efectul e limitat, dar nu inexistent, deoarece companii din Europa din domeniul industrial au anunțat deja întârzieri în reactualizarea unor stocuri. În primul rând, este afectată Europa, cu traficul de bunuri dinspre Asia și cel de energie dinspre Orientul Mijlociu. În SUA, pentru Coasta de Vest există varianta Oceanului Pacific, însă pentru est, utilizarea canalului Panama va pune probleme din cauza nivelului scăzut al apei. America Latină este mult mai puțin afectată, având în vedere rutele tradiționale care ocolesc Africa prin sudul continentului.

Scenariul pesimist încă poate fi evitat, dar fiecare zi derulată în aceste condiții de conflict adaugă la nota de plată. În Europa, președinta Consiliului Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a încercat să limiteze entuziasmul din jurul așteptărilor de scădere rapidă și pronunțată a dobânzii de referință. În SUA, vânzările cu amănuntul au fost mai puternice decât așteptările, iar Rezerva Federală încearcă să tempereze suplimentar speranțele de ieftinire rapidă a creditului. Așa cum a afirmat Christine Lagarde, dacă investitorii se grăbesc să anticipeze scăderi ale dobânzilor, vor crea prea devreme un mediu relaxat, îngreunând eforturile de a stăpâni inflația. Peste jumătate din traderi nu renunță la estimările potrivit cărora reducerea dobânzii se va petrece în martie.

Timpul este esențial, iar Iranul a comunicat că operațiunile Houthi vor continua câtă vreme Israelul conduce ofensiva în Gaza. Importante sunt, în această ecuație, frecvența și intensitatea incidentelor care vizează comerțul maritim: re-rutarea parțială și limitată crește costurile, însă ele pot fi gestionabile – pentru o vreme. Întârzierile produc, însă, efecte pe principiul bulgărelui de zăpadă, pe măsură ce petrolierele și vasele de containere și mărfuri vrac care petrec mai mult timp pe mare nu revin la termen pentru a prelua noi încărcături.

Egiptul a obținut 10,25 de miliarde de dolari anul trecut din taxele pentru tranzitul pe canalul Suez, însă anul acesta va pierde venituri de câteva milioane de dolari pe zi. Traficul a fost cu 30% mai scăzut între 1 și 11 ianuarie, comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Prelungirea situației va urgenta negocierea unui nou acord cu FMI pentru dublarea împrumuturilor la 6 miliarde de dolari. Egiptul este un importator de grâu, inclusiv din România.

Economia globală este văzută de Banca Mondială sub zodia unei creșteri mai lente pentru al treilea an consecutiv, la 2,4% anul acesta. Printre riscurile menționate se află și cel al perturbărilor din Orientul Mijlociu. Operatorul maritim Maersk a avertizat asupra congestiilor portuare care se acumulează, menționând că problema ar putea dura luni întregi. Într-o astfel de variantă, avansul PIB-ului global ar putea fi cu cel puțin 0,1 puncte procentuale sub estimarea BM, prelungind, în același timp, suferința economiilor de pe urma dobânzilor ridicate. Acest lucru complică scenariile într-un important an electoral.

Despre XTB

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 847.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.

Avertisment cu privire la riscuri

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 78% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.