Statul poate fixa preţul RCA, în anumite condiţii

Pe site-ul ministerului Finanțelor a fost publicat proiectul de lege privind asigurarea auto obligatorie. În expunerea de motive a acestei legi se arată felul în care Autoritatea, în baza unei directive europene, poate interveni în reglementarea prețurilor RCA. Surse din cadrul ASF explică faptul că reglementarea este valabilă doar cu o motivație extrem de bine pusă la punct. Italia, care a vrut să se folosească recent de prevederile directivei, nu a avut succes.
Gabriela Ţinteanu - mar, 14 iun. 2016, 21:04
Statul poate fixa preţul RCA, în anumite condiţii

“Cu toate că piaţa asigurărilor este liberalizată, Directiva 2009/138/CE a acordat statelor membre, în anumite condiţii restrictive, posibilitatea de a exercita un control asupra preţurilor. În acest context, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate solicita asigurătorilor să notifice în prealabil majorarea primelor sau poate solicita aprobarea majorării acestora, ca parte a unui sistem general de control al preţurilor. Introducerea în proiectul de lege a acestei prevederi va oferi posibilitatea legală de a se putea interveni asupra nivelului primei, ca o acţiune de ultimă instanţă, în contextul introducerii unui sistem naţional general de control al preţurilor. Decizia de introducere a unui sistem general de control al preţurilor nu aparţine Autorităţii de Supraveghere Financiară”, spune expunerea de motive a proiectului de lege publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe acum două zile.

Într-adevăr, surse din interiorul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au declarat că directiva cu pricina permite intervenția autorității în stabilirea prețurilor la asigurările obligatorii cu condiția ca ASF și celelalte instituții implicate în proces să demonstreze că prețurile și tendința acestora pe piață, datorită condițiilor economice existente, pot provoca dezechilibre macroeconomice.

“Este însă foarte dificil de demonstrat că au fost create condiții de dezechilibru macroeconomic din cauza tarifelor la polițele RCA, plus că este nevoie și de concursul celorlalte instituții ale statului. De altfel, Italia a dorit să pună în practică prevederile Directivei 138/2009 și a încercat recent să demonstreze că este justificat ca pentru reînnoirea polițelor să fie păstrat tariful actual pentru a limita majorarea prețurilor. Comisia Europeană a declanșat până la urmă infringementul, iar Italia nu a putut să pună în practică aceste libertăți ale directive“, au spus reprezentanții ASF.

Ovidiu Ciobanu, avocat în cadrul Uniunii Societăţilor de Asigurări din România ne-a decxlarat: „Consider că un eventual control al preţurilor pentru asigurarea RCA nu s-ar putea realiza decât în cazul în care, chiar şi fără transpunerea la acest moment a art.181 alin.(3) din Directivă, statul roman prin intermediul Guvernului, cu avizul Consiliului Concurenţie, şi dacă există elemente care să califice situaţia din sectorul asigurărilor ca fiind o împrejurare excepţională ar dispune anumite măsuri cu caracter temporar de combatere/limitare a creşterii preţurilor pe o perioada de 6 luni, cu prelungire din 3 în 3 luni dacă este necesară prelungirea. Chiar şi transpunând Directiva 2009/138/CE, pornind de la noţiunea de ”sistem general de control al preturilor”, revine tot autoritatilor statului ( Guvernului si Consiliului Concurentei în principal) competenţa de a defini conţinutul acestui sistem şi de a stabili criteriile, limitele şi domeniile afectate”.

ASF a comandat în urmă cu ceva vreme un studiu de piață care să facă un test cu privire la tarifele pe care le-au notificat asigurătorii în 2016 raportat la daunalitatea din ultimii trei ani pe diverse segmente. Asigurătorii au anunțat doar prima de tarifare care conținea creșteri sau scăderi de primă în funcție de criteriul bonus malus, dar fără a ține cont de dauna medie pe anumite segmente.

Studiul comandat de ASF încearcă să pună în ecuație mai multe variabile pe anumite segmenet: prima de risc, cheltuielile asigurătorului, bonus malus, promoțiile companiilor și bineînțeles daunalitatea. Pentru a realiza un preț de referință, chiar și pe mai multe sectoare, sunt necesare mai multe modele matematice care trebuie avizate de ASF.  

Te-ar mai putea interesa și
Va trece autostrada pe terenul tău? CNIR a lansat aplicație pentru a verifica coridorul de expropriere
Va trece autostrada pe terenul tău? CNIR a lansat aplicație pentru a verifica coridorul de expropriere
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat joi că a lansat aplicația informatică menită să faciliteze accesul la informații privind suprapunerea imobilelor cu coridoarele de......
77% dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului – sondaj INSCOP
77% dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului – sondaj INSCOP
Mai mult de trei sferturi (77%) dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, altele ...
Rezultatele Wizz Air, afectate de problemele la motoarele GTF. Profitul operațional a scăzut cu 61%
Rezultatele Wizz Air, afectate de problemele la motoarele GTF. Profitul operațional a scăzut cu 61%
Compania aeriană Wizz Air a raportat pentru anul financiar care s-a încheiat la 31 martie venituri de 5,26 miliarde de ...
FMCG în România. Valoarea pieței bunurilor de larg consum a crescut cu 9% în primul trimestru din 2025
FMCG în România. Valoarea pieței bunurilor de larg consum a crescut cu 9% în primul trimestru din 2025
Valoarea pieţei de bunuri de larg consum (FMCG) din România s-a majorat cu circa 9%, în primul trimestru al acestui an, ...