Confort City: Cei afectaţi de incendiu se vor putea muta provizoriu în alte apartamente

Economica.net
05 10. 2012
incendiu_confort_city_62552700

Conform unui comunicat remis joi, apartamentele vor beneficia de băi funcţionale, mobilier de dormitor, precum şi de utilităţile de bază necesare (apă curentă şi electricitate) pentru a fi folosite cu destinaţia de locuinţă până la momentul la care apartamentele distruse vor fi fi readuse în stadiul iniţial.

În ceea ce priveşte celelalte apartamente afectate, dezvoltatorul a desemnat echipe care participă alături de autorităţile competente la evaluarea pagubelor produse.

Imediat ce reprezentanţii autorităţilor care investighează natura şi cauzele incendiului vor permite, compania va proceda la refacerea instalaţiilor sanitar-termice şi electrice în vederea reluării în cel mai scurt timp a furnizării de utilităţi în imobilele afectate.

‘Toate cheltuielile aferente lucrărilor menţionate la punctul anterior vor fi asumate, în primă fază, de societatea noastră, exclusiv în scopul de a ieşi din impasul existent în momentul de faţă şi de a asigura un cadru adecvat reintrării cât mai rapide în normalitate, fără a se face însă răspunzătoare de prejudiciile produse în urma incediului’, se menţionează în comunicat.

În funcţie de rezultatele anchetei aflate în derulare, stabilirea cauzelor şi identificarea responsabililor, Domus Stil Construct îşi rezervă dreptul de a se îndrepta, ulterior, către societăţile de asigurări sau alte entităţi responsabile cu privire la pagubele pricinuite.

Până la momentul în care apartamentele care nu mai dispun în prezent de utilităţi vor avea condiţii de bază necesare locuirii, dezvoltatorul va asigura în continuare persoanelor afectate cazarea într-una dintre unităţile hoteliere situate în Şos. Vitan-Bârzeşti nr. 7D (RIN Grand Hotel), respectiv Calea Bucureştilor nr. 255A (RIN Express) – raportat la gradul de ocupare a fiecărei unităţi menţionate -, micul dejun şi cina fiind incluse.

Blocurile 7 şi 8, situate în Ansamblul rezidenţial Confort City, din Popeşti Leordeni, au fost afectate de incendiul izbucnit marţi la mansarda din lemn a unuia dintre imobile.