Confruntări violente la Frankfurt, în cursul unei manifestaţii împotriva BCE
Un poliţist a fost grav rănit, după ce a fost lovit cu pietre. El se află sub îngrijiri intensive, dar poliţia nu a putut preciza dacă viaţa sa se află în pericol.
De asemenea, poliţia nu a dorit să frunizeze un bilanţ al răniţilor şi nici un număr al persoanelor arestate, intervenţia fiind în curs.
Potrivit estimărilor poliţiei, 4.300 de persoane au răspuns apelului mişcării „M-31” (pentru 31 martie) la organizarea unei „zile europene împotriva capitalismului”.
Organizatorii au anunţat 6.000 de participanţi, „cel puţin 200 de arestări” şi „numeroşi răniţi”.
„Numeroase persoane au hematoame, este confirmată cel puţin o fractură, iar foarte multe persoane sunt afectate de gazele lacrimogene utilizate de poliţie”, a declarat un purtător de cuvânt al mişcării pentru AFP.
În opinia sa, intervenţia poliţiştilor înarmaţi cu bastoane, după ce s-a aruncat cu pungi cu vopsea în faţada sediului Băncii Centrale Europene (BCE) din Frankfurt, este cea care a condus la degenerarea situaţiei.
Până în acel moment. „noi eram mai degrabă mulţumiţi de desfăşurarea manifestaţiei şi de numărul de oameni veniţi să-şi manifeste solidaritatea cu lupta socială a ţărilor mediteraneene afectate de politica de austeritate”, a declarat el.
„Eu pot să îi înţeleg pe cei care au aruncat cu vopsea, chiar dacă nu făcea obiectul manifestaţiei. (Însă) după intervenţia (poliţiei), am fost nevoiţi să facem apel la dispersarea coloanei, iar grupuri mici de persoane s-au dispersat în oraş”, a anunţat purtătorul de cuvânt.