Confruntată cu opoziția mai multor state, CE ar putea permite utilizarea e-combustibililor după 2035
Așa cum ați aflat deja de la Economica.net, pe 13 martie a avut loc la Strasbourg o întâlnire între reprezentanții a 12 state UE care susțin modificarea reglementărilor cu privire la interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare termice după 2035, deja votate în Parlamentul European.
Convocată de Cehia, dar având ca principal susținător Germania, întâlnirea a format o puternică alianță de state care solicită Comisiei Europene (CE) regândirea reglementărilor cu privire la combaterea poluării provenite de la vehicule.
Mai mult, deși nu au fost făcute încă publice detaliile discuțiilor, oficialii CE ar putea fi forțați să accepte utilizarea de e-combustibili în domeniul transportului atât înainte cât și după 2035, momentul în care era prevăzută trecerea completă a producției și vânzărilor de mașini noi din UE la energie electrică și hidrogen.
„Propunerea (n.n. – privind utilizarea în UE strict a mașinilor noi fără emisii de CO2) necesită modificări urgente. (…) O interzicere a motorului cu ardere internă, atunci când acesta poate funcționa într-un mod neutru din punct de vedere climatic, este o abordare greșită din punctul nostru de vedere”, a declarat ieri Volker Wissing, ministrul german al transporturilor.
De asemenea, Martin Kupka, omologul ceh al lui Wissing, a declarat că „în următoarele zile sau în următoarele două săptămâni trebuie să se găsească o soluție pentru acordarea unei scutiri pentru e-combustibili”.
Anterior, oficialul ceh declarase că țara sa „nu va sprijini limitarea motoarelor pe combustie după 2035 dacă nu va exista o excepţie clară pentru combustibilii sintetici”.
Având o opoziție atât de puternică autoritățile europene ar putea fi nevoite să modifice radical planul „Fit for 55” care vizează transformarea blocului comunitar într-o zonă neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2. Acceptarea e-combustibililor, pe lângă energia electrică și hidrogenul, în domeniul transporturilor ar permite utilizarea motoarelor cu ardere internă și după 2035.
Justificarea celor care susțin e-combustibilii este că aceștia, deși produc CO2 în timpul arderii, sunt neutri pentru că la producerea lor este captată o cantitate similară de CO2. În schimb, adversarii acestor combustibili care încă nici nu există pe piață, susțin că astfel de carburanți ar trebui folosiți doar în cazuri extreme, în industrii care nu pot funcționa doar cu electricitate sau hidrogen.
Cert este că statele UE sunt în prezent împărțite în două tabere. Una dintre acestea susține propunerea CE, votată deja de Parlamentul European, care prevede interzicerea vânzărilor de mașini noi cu motoare termice după 2035 astfel încât în 2050 întregul parc auto să fie format doar din vehicule nepoluante, iar cealaltă, așa cum se vede, acceptarea e-combustibililor și, în consecință, a motoarelor termice și după 2035 dacă acestea sunt neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2.
Trebuie menționat că, în prezent, există în întreaga lume o singură uzină de e-combustibili. Aceasta a fost inaugurată în luna decembrie a anului trecut, în Chile, de un consorțiu de firme condus de Porsche. Alte proiecte pentru astfel de fabrici se află, deocamdată, doar pe hârtie.