Conglomeratul energetic maghiar MVM va cumpăra gaze de la firma turcă BOTAS
„Acest aranjament strategic face parte din iniţiativa cuprinzătoare a Guvernului de a spori autonomia energetică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului ungar, Zoltan Kovacs.
„Decizia este menită să îmbunătăţească securitatea energetică şi să stabilizeze preţurile la gaze, ţinând cont de criza internaţională a energiei provocată de conflicte şi sancţiuni”, a adăugat oficialul.
Propusa achiziţie a fost convenită duminică, în timpul vizitei în Ungaria a preşedintelui Turciei, Tayyip Erdogan, iar detaliile ar urma să fie finalizate până la finalul anului, a anunţat Kovacs.
În comunicatul BOTAS se arată că acordul va spori securitatea aprovizionării cu energie a Europei şi este unul „de referinţă”, deoarece este pentru prima dată când Turcia a fost de acord să exporte gaze către o ţară cu care nu are o frontieră comună.
Vineri, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anunţat că livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) din Qatar către Ungaria ar putea începe în 2027.
Cererea pentru GNL a crescut semnificativ după invadarea Ucrainei de către Rusia, astfel încât Qatarul şi Statele Unite au un rol mult mai extins în aprovizionarea cu gaze a Europei, şi forţând ţările fără ieşire la mare, cum este Ungaria, să caute să-şi diversifice sursele de energie.
„Am ajuns la un acord politic, care este acum urmat de discuţii între companiile Qatargas şi MVM (Ungaria) pentru a stabili cantitatea, ritmul şi ruta de livrare ale gazelor către Ungaria din 2027”, a declarat Szijjarto.
Qatar, cel mai mare exportator global de LNG, nu are surplus de capacitate de export până în 2027, a adăugat oficialul ungar. Acesta nu a răspuns solicitărilor de a da publicităţii mai multe detalii privind cantitatea de gaze care ar urma să ajungă în Ungaria, care încă este dependentă de petrolul şi gazul rusesc.
Conform unui acord pe 15 ani semnat în 2021, Ungaria primeşte anual 4,5 miliarde metri cubi (bcm) de gaze ruseşti via Bulgaria şi Serbia.