Congresmenul Tea Party Ted Cruz blochează Senatul american pe tema Obamacare
Purtând încălţăminte comodă sport, închisă la culoare, în loc de obişnuitele cizme din piele de struţ, Ted Cruz, în vârstă de 42 de ani, a luat cuvântul marţi la ora 18.41 GMT (21.41,ora României). De atunci, nu a făcut pauză şi nu s-a aşezat, întrerupându-se doar pentru a răspunde întrebărilor colegilor.
„Intenţionez să vorbesc împotriva «Obamacare» (…) până când nu voi mai putea să stau în picioare”, a anunţat la începutul intervenţiei senatorul texan, un favorit Tea Party, folosind numele sub care este cunoscută reforma sistemului sănătăţii, adoptată în 2010, din care o parte importantă intră în vigoare în octombrie.
„Toată lumea din Statele Unite ştie că aceasta distruge locuri de muncă şi creşte costul sănătăţii”, a spus el.
Tehnic, „maratonul” verbal al lui Cruz nu reprezintă o obstrucţie parlamentară, cunoscută sub numele de „filibuster”, care permite unui congresmen să împiedice un vot atât timp cât este capabil, din punct de vedere fizic, să ţină cuvântul. În acest caz, Cruz este obligat să predea cuvântul miercuri la prânz, când este prevăzut un vot de procedură asupra bugetului.
Însă gestul ilustează opoziţia puternică a conservatorilor faţă de legea sănătăţii. Ei încearcă să suprime alocaţiile bugetare aferente legii, cu ocazia adoptării unui buget temporar de finanţare a statului federal începând de la 1 octombrie, când începe exerciţiul bugetar pentru 2014. Democraţii, care deţin controlul asupra Senatului, dau asigurări că încercarea republicană nu va duce nicăieri.
„Atunci când John F. Kennedy a anunţat ţării că vom trimite un om pe lună, mulţi au spus că este imposibil”, le-a replicat Cruz. „Iar atunci când atacăm Obamacare, aceleaşi voci spun că nu ne putem opri, nu este posibil”, a adăugat el.
Către ora 0.00 GMT (3.00, ora României), Cruz s-a îndepărtat de la tema intervenţiei sale, pentru a citi „Green Eggs and Ham”, o carte pentru copii, celor două fiice ale sale, care au rămas să îşi privească tatăl la televizor.
În martie, colegul său Rand Paul a ocupat hemiciclul timp de aproape 13 ore, pentru a protesta faţă de politica administraţiei Obama privind avioanele fără pilot.