Congresul american a evitat din nou pe ultima sută de metri o blocare a finanțării administrației
Bugetul urma iniţial să fie scadent pe 11 decembrie la miezul nopţii. Pentru a se evita un shutdown, a fost votată o lege prin care acest termen limită a fost prelungit până pe 18 decembrie la miezul nopţii.
Congresmenii negociază fără succes de două săptămâni pe marginea unui plan pentru ajutoare de urgenţă,în contextul contracarării efectelor pandemiei, în valoare de aproximativ 900 de miliarde de dolari, precum şi a proiectului de lege privind cheltuielile bugetare până în septembrie 2021, în valoare de 1,4 trilioane de dolari.
Planul este cu atât mai aşteptat cu cât măsurile votate în primăvară vor expira peste opt zile. Noul plan ar urma să includă măsuri privind logistica şi distribuirea vaccinurilor împotriva COVID-19, suplimentarea ajutoarelor de şomaj cu 300 de dolari pe săptămână şi în special cecuri directe pentru familii în valoare de 600 de dolari, adică jumătate din suma acordată în luna martie, potrivit AFP.
În martie, adoptarea în regim de de urgenţă a „Care Act”, în valoare de peste 2.200 miliarde de dolari, lege completată în aprilie cu alte aproximativ 500 de miliarde de dolari destinate companiilor, a permis celei mai mari economii a lumii să limiteze amploarea recesiunii şi sărăcirea a milioane de americani.