Congresul Partidului Comunist Chinez s-a încheiat. Xi Jinping și-a asigurat fără emoții un al treilea mandat, premierul Li Keqiang n-a mai intrat în Comitetul Central, iar fostul președinte Hu Jintao a fost escortat afară

Partidul Comunist Chinez (PCC) şi-a încheiat sâmbătă, la Beijing, congresul, care ar urma să-l încoroneze pe preşedintele Xi Jinping cu un al treilea mandat şi să traseze viitorul politic al Chinei pe viitorii cinci ani, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 22 oct. 2022, 13:40
Congresul Partidului Comunist Chinez s-a încheiat. Xi Jinping și-a asigurat fără emoții un al treilea mandat, premierul Li Keqiang n-a mai intrat în Comitetul Central, iar fostul președinte Hu Jintao a fost escortat afară

„Îndrăzniţi să vă bateţi pentru victorie”, a spus cu un aer triumfal Xi Jinping, la finalul ceremoniei de închidere de la Palatul poporului, o imensă clădire în stil sovietic care domină Piaţa Tiananmen.

Acest congres, al 20-lea de la crearea PCC în 1921, a avut loc într-un context delicat pentru China, confruntată cu o încetinire a creşterii din cauza carantinărilor cu repetiţie şi tensiunilor diplomatice cu Occidentul.

De o săptămână, circa 2.300 de delegaţi aleşi de diferitele instanţe ale Partidului s-au reunit cu uşile închise la Beijing, având drept misiune remanierea echipei conducătoare a partidului, şi deci a celei de a doua economii mondiale, şi trasarea viitoarelor orientări ale ţării.

Cine iese din scenă

Compoziţia noului Comitet Central, un fel de „parlament” intern al partidului, a fost adoptată, potrivit Xinhua, care nu a prezentat încă lista celor circa 200 de membri.

Premierul chinez Li Keqiang şi alţi trei membri ai Comitetului permanent al Biroului Politic nu au mai fost aleşi sâmbătă în noul Comitet Central al Partidului Comunist.

Li Keqiang, 67 de ani, Li Zhanshu (72 de ani), Wang Yang (67 de ani) şi Han Zheng (68 de ani) – membri ai actualului Comitet permanent format din şapte persoane – au fost excluşi din noul Comitet central.

Li Zhanshu şi Han Zheng erau aşteptaţi să se retragă din cauza vârstei înaintate.

Li Keqiang anunţase deja că nu va candida din nou la reuniunea anuală a Congresului poporului din martie, după ce a exercitat două mandate.

Existau totuşi speculaţii că urma să devină preşedintele parlamentului, ceea ce l-ar fi făcut efectiv al doilea cel mai important actor politic după secretarul general Xi Jinping, notează DPA.

Escortat fără voie

Scenă neobişnuită într-o ceremonie în care totul este stabilit în amănunt, fostul preşedinte Hu Jintao a fost escortat spre ieşire, au constatat jurnaliştii AFP.

Vizibil împotriva voinţei sale, bărbatul de 79 de ani, care a fost preşedintele Chinei între 2003 şi 2013, a fost îndemnat de angajaţi să se ridice de pe scaun, aflat lângă cel al lui Xi Jinping. Scena nu a fost nici explicată, nici relatată imediat de media chineze.

Incidentul, foarte neobişnuit, nu a fost explicat, nici semnalat de media de stat, şi orice referire la numele său pare a fi cenzurată pe internetul din China.

Părând slăbit, bărbatul în vârstă de 79 de ani, care a fost preşedintele Chinei între 2003 şi 2013, a fost îndemnat de angajaţi să se ridice de pe locul pe care se afla, aflat alături de cel al lui Xi Jinping, în primul rând al Palatului Poporului.

Un angajat încearcă să-l prindă de braţ pe fostul preşedinte de 79 de ani, dar aceasta a refuzat. Angajatul încearcă apoi să-l ridice de subsuori, dar predecesorul lui Xi Jinping continuă să reziste, potrivit AFP.

Hu Jintao încearcă în acel moment să ridice o serie de documente de pe pupitrul său, care par să-i aparţină numărului unu chinez, Xi Jinping, care le ţine cu fermitate.

Urmează apoi o conversaţie de circa un minut între angajat şi Hu Jintao.

Cel din urmă se lasă în cele din urmă convins să plece, vizibil împotriva voinţei sale. Ţinut de braţ, fostul preşedinte este escortat spre ieşire.

Nicio explicaţie oficială nu a fost furnizată, notează AFP.

Când se ridică, Hu Jintao are un ultim scurt schimb de cuvinte cu Xi Jinping, care îi răspunde fără a-l privi, şi cu premierul Li Keqiang, pe care îl loveşte amical pe umăr. Asistenţa asistă impasibilă la întreaga scenă.

Hu Jintao a surprins la deschiderea congresului duminica trecută, părând îmbătrânit şi cu părul complet alb.

Această scenă a avut loc la puţin timp după intrarea presei în Palatul Poporului de la Beijing, pentru a acoperi ceremonia de închidere a Partidului Comunist Chinez.

Ea a avut loc chiar înainte de votul unanim al celor circa 2.300 de delegaţi ai PCC pentru integrarea în doctrina partidului a „rolului central” al lui Xi Jinping.

„Nu se ştie încă ce a provocat acest lucru, dacă este vorba despre a contracara puterea lui Xi sau despre un moment dezagreabil pentru o persoană în vârstă”, a comentat Neil Thomas, analist al cabinetului Eurasia Group.

„În absenţa informaţiilor suplimentare, este dificil să tragi concluzii privind raportul între acest incident şi politica chineză”, a precizat Thomas.

Numele „Hu Jintao” părea să fie cenzurat sâmbătă după-amiază pe reţeaua socială Weibo, echivalentul Twitter în China, potrivit AFP.

O realegere fără emoții

Duminică, Xi Jinping va fi cel mai probabil reales în postul de secretar general al PCC, la finalul primei reuniuni a unui Comitet central remaniat, care numără circa 200 de membri.

Simplă formalitate, procedura urmează să-i permită lui Xi Jinping să obţină în luna martie a anului viitor un al treilea mandat prezidenţial de cinci ani, fapt inedit.

„Acest al treilea mandat va pune capăt unei perioade de trei decenii de tranziţie (reglementată) a puterii” în China, a declarat Neil Thomas, analist în cadrul cabinetului Eurasia Group.

Pentru a se menţine la putere, omul forte de la Beijing a trebuit să scoată din Constituţie în 2018 limita de două mandate. Xi Jinping, în vârstă de 69 de ani, poate deci în teorie să prezideze pe viaţă Republica Populară.

Un nou prim-ministru

Analişti şi media speculează asupra voinţei lui Xi Jinping de a schimba titulatura postului său în „preşedinte al partidului”, titlul pe care îl avea fondatorul regimului Mao Tze-Dun (1949-1976).

O modificare ar putea fi de asemenea adusă cartei PCC. În 2017, ea a integrat o referire la „gândirea lui Xi Jinping privind socialismul cu caracteristici chinezeşti pentru o nouă eră”.

Această menţiune a fost adăugată anul următor în Constituţia ţării.

Acest congres ar fi trebuit să ducă la o amplă remaniere a comitetului permanent al Biroului politic.

Noua compoziţie a acestui organ atotputernic format în prezent din şapte membri – care deţine în realitate puterea în China – va fi dezvăluită duminică.

Potrivit tradiţiilor nescrise, o parte din membrii actuali ating vârsta la care trebuie să se pensioneze.

Potrivit cutumei, membrii Comitetului permanent vor fi anunţaţi în ordinea importanţei, numărul unu fiind secretarul general.

Numărul doi sau numărul trei va fi viitorul prim-ministru ce îi va succeda lui Li Keqiang, în martie anul viitor.

Printre numele evocate pentru a-l înlocui sunt Wang Yang, considerat drept una dintre vocile cele mai liberale ale Partidului, sau actualul vicepremier Hu Chunhua.

Li Qiang, lider al partidului la Shanghai, are de asemenea o poziţie bună, în pofida faptului că a gestionat haotic carantina în primăvară.

Ce va urma

Noul comitet permanent va fi format în „majoritate din personalităţi loiale lui Xi Jinping”, afirmă Nis Grünberg, din cadrul Institutului Mercator pentru studii chinezeşti de la Berlin.

Numeroşi sinologi estimează că niciun succesor potenţial nu ar urma să-şi facă apariţia.

De la venirea sa la putere în 2012, Xi Jinping a acumulat puteri la vârful celei de a doua puteri mondiale şi a prezidat o întărire a autorităţii regimului.

Şef al partidului, şef al armatei, şef al statului… Liderul a pledat pentru continuitatea politicilor sale în cadrul unui discurs triumfal duminică, în deschiderea congresului.

Strategia „zero COVID” ar urma astfel să continue, în pofida consecinţelor sale nefaste asupra economiei şi a exasperării în creştere a populaţiei faţă de lockdown-urile repetate.

Departe de diplomaţia prudentă a predecesorilor săi, Xi Jinping ar urma să facă vocea Chinei să se audă şi mai mult. Chiar cu riscul creşterii tensiunilor cu marele rival american, în special în jurul chestiunii Taiwanului.

Xi Jinping este în principal „foarte preocupat de securitatea regimului”, subliniază analiştii cabinetului SinoInsider, specializat în politica chineză. Ei dezvăluie că acest termen a fost menţionat de 91 de ori în discursul său de duminica trecută, mai mult decât orice altă temă.

Sursa foto: Cnn.com

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...