Congresul SUA a intrat în weekend fără un acord pe buget. „Tăierile” automate vor intra în vigoare

Economica.net
01 03. 2013
congres_sua__congres_america_44103300

„Tăierile” se vor activa automat în noaptea de vineri spre sâmbătă, la miezul nopţii, în timp ce congresmenii Democraţi şi Republicani dau vina unii pe alţii pentru eşecul negocierilor care durează de la sfârşitul anului trecut.

Preşedintele Barack Obama i-a invitat pe liderii din Congres la Casa Albă, pentru noi negocieri.

Obama a avertizat anterior că măsurile de reducere a cheltuielilor statului vor afecta creşterea economică.

Economiştii Fondului Monetar Internaţional şi numeroşi analişti au avertizat de asemenea că măsurile automate de austeritate din SUA ar putea încetini economia globală.

Propunerile de buget înaintate de ambele partide dominante au picat joi în Senat, iar Congresul a încheiat sesiunea din această săptămână şi a plecat în weekend fără un acord.

Preşedintele i-a acuzat pe republicanii din Senat că au preferat să nu acţioneze, să permită activarea măsurilor automate, deşi ar fi putut evita această situaţie dacă ar fi acceptat închiderea unei „bucle” în legislaţia fiscală care ajută „bogaţii” şi „persoanele cu relaţii la nivel înalt”.

„Au votat să lase întreaga povară a reducerii deficitului exclusiv pe umerii clasei de mijloc”, potrivit unui comunicat publicat joi de Casa Albă.

Tăierile automate au fost elaborate în 2011 cu scopul de a determina Congresul să ajungă la un compromis pe buget, pentru reducerea deficitului şi aducerea datoriei de stat pe o pantă negativă prin măsuri mai puţin dure.

Reducerile de cheltuieli sunt împrăştiate în mod egal în buget, afectând atât sectorul apărării, cât şi programe interne precum cele de securitate socială.

Preşedintele şi Partidul Democrat, cu majoritate în Senat, insistă ca echilibrarea bugetului să presupună reduceri moderate ale cheltuieli, dar şi creşteri de taxe. De cealaltă parte a baricadelor, Partidul Republican, care controlează Camera Reprezentanţilor, resping orice fel de majorare a taxelor şi preferă exclusiv scăderea cheltuielilor.

Astfel, bugetul apărării va fi redus cu 10%, iar restul programelor guvernamentale vor pierde 8,5% din alocări. Milioane de angajaţi ai guvernului federal ar putea fi trimişi în concediu fără plată timp de 22 de zile pe parcursul acestui an, în urma activării măsurilor.

Tăierile nu vor intra în vigoare dintr-un foc, ci treptat pe parcursul următoarelor 7 luni, astfel că există încă speranţe pentru un acord în Congres prin care să fie evitate majoritatea măsurilor din pachet.

Pe fondul refuzului republicanilor de a creşte taxele şi ambiţiei democraţilor de a menţine programele sociale, Congresul se pregăteşte pentru următoarea rundă de negocieri dure pe buget. Pe 27 martie va expira bugetul provizoriu convenit anul trecut pentru a menţine operaţionale instituţiile statului în lipsa unui buget pentru anul în curs.