Congresul SUA nu-i va permite lui Trump să abandoneze NATO – oficial german

Economica.net
16 01. 2017
nato_troops_15061900

Oficialul german a subliniat pentru Reuters că o serie de legislatori-cheie din SUA, inclusiv preşedintele Comisiei pentru servicii armate a Senatului, John McCain, i-au spus cu câteva săptămâni în urmă că se aşteaptă ca Washingtonul să rămână un partener de încredere în blocul celor 28 de state. El a adăugat că, în opinia sa, preşedintele ales Donald Trump nu va renunţa la desfăşurarea unei brigăzi americane în Polonia.

Juergen Hardt a făcut aceste remarci în contextul în care preşedintele ales al SUA a afirmat într-un interviu publicat în The Times şi Bild că NATO este o organizaţie ‘depăşită’, menţionând totuşi că alianţa rămâne foarte importantă.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert a refuzat, luni, să comenteze declaraţiile din interviu, notând că multe din poziţiile exprimate de Trump sunt cunoscute. ‘Vom aştepta învestirea preşedintelui Trump şi după aceea vor coopera îndeaproape cu noua administraţie’, a spus Seibert în cadrul conferinţei de presă săptămânale. Similar, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe german, Martin Schaefer, a menţionat că politicile abordate de Trump se vor clarifica după învestirea de vineri.

În ce o priveşte, Germania trebuie să lupte pentru ‘refacerea sau menţinerea unităţii Occidentului’ ca fundament al securităţii europene, a apreciat Norbert Roettgen, şeful Comisiei pentru afaceri externe din Bundestag. ‘Europa nu poate înlocui rolul de securitate jucat de SUA, aşa încât sunt în joc înseşi fundaţiile societăţii liberale internaţionale şi securităţii europene. Or, trebuie să luptăm pentru aceasta, pentru că este în interesul nostru existenţial’, a subliniat oficialul german.