Connections Consult a realizat o cifră de afaceri de 28,2 milioane de lei în primele nouă luni ale anului
În perioada ianuarie-septembrie 2021, EBITDA a fost de 2 milioane de lei, în timp ce profitul net a fost de 1,48 de milioane de lei.De asemenea, în primele 9 luni ale anului 2021, Connections a înregistrat o creștere a valorii activului de la 4,9 milioane de lei la 13 milioane de lei, ca rezultat al plasamentului privat desfășurat la data de 9 iulie 2021 împreună cu Tradeville.
Creșterea de 6% a cifrei de afaceri față de aceeași perioadă a anului trecut a avut loc pe fondul noilor proiecte derulate în cadrul liniilor de servicii de software și RPA, precum și al creșterii volumului de servicii de consultanță și outsourcing oferite de grupul Connections, se specifică în comunicatul transmis e companie.
Totodată, în această perioadă, a avut loc o schimbare a structurii principalilor contributori în cifra de afaceri a grupului. În acest sens, linia de servicii reprezentând dezvoltarea software (“software development”) a ajuns să aibă o cotă de contribuție la cifra de afaceri de 14%, iar serviciile de hiperautomatizare (RPA) reprezintă 8% din total cifră de afaceri.
”Connections și-a respectat angajamentul față de investitorii săi și a continuat să aloce resurse în dezvoltarea liniilor de servicii cu potențial în vederea maximizării valorii activului net al grupului. În plus față de dezvoltarea organică a afacerii, Grupul Connections a continuat implementarea strategiei de tip “market penetration” prin achiziția de noi companii cu potențial semnificativ. În acest sens, am achiziționat societatea Brusch Services SRL a cărei principal activ îl reprezintă personalul specializat IT și care are o prezență importantă atât în piața locală cât și în piețele externe, în industria de consultanță software și tehnologie. Brusch Services va deveni o platformă de management al talentelor înalt calificate în tehnologie, în acadrul grupului Connections, si va fi integrată în verticala de dezvoltare software”, a declarat Bogdan Florea (foto), acționar și CEO Connections Consult.
Firma estimează că achizitia Brusch va aduce în 2022 o creștere de cel puțin 10% a cifrei de afaceri a grupului, în urma consolidării situațiilor financiare. Conform estimărilor, cifra de afaceri a grupului va fi în 2022 de aproximativ 49 milioane de lei.
De asemenea, în luna septembrie Connections a semnat un contract de dezvoltare software, în calitate de subcontractor al unui ofertant principal, cu o instituție publică importantă din România. Valoarea totală a contractului se ridică la 5,8 milioane de lei. Obiectul contractului îl reprezintă activități de dezvoltare de software personalizat și mentenanță a soluției livrate. Serviciile de dezvoltare software vor fi implementate pe parcursul următoarelor 11 luni, în timp ce serviciile de mentenanță vor fi oferite până la finalizarea perioadei de 83 de luni a acordului de subcontractare.
În perioada imediat următoare, până la închiderea exercițiului financiar la 31 decembrie 2021, Connections va continua să se concentreze pe dezvoltarea guvernanței corporative, făcând deja pași importanți prin angajarea de profesioniști cu experiență în funcții cheie – astfel, Radu Marcu este noul Chief Operating Officer (COO) iar Decebal Dumitrescu este noul Chief Financial Officer. Atât Radu Marcu cât și Decebal Dumitrescu au făcut parte din organizații de anvergură cu expunere la proiecte de complexitate ridicată.
În ceea ce privește proiectele majore care se vor închide sau vor înregistra milestone-uri semnificative atinse până la finalul anului 2021 si care vor contribui semnificativ la creșterea performanței financiare a Connections la 31 decembrie 2021, sunt enumerate de companie următoarele:
– Proiect de transformare digitală flux de înrolare și creditare persoane juridice pentru o bancă din top 10 din România
– Milestone intermediar (faza importantă) proiect de transformare digitală pentru o instituție publică din România în domeniul reglementării pieței în industria respectivă;
– Proiect de dezvoltare software pentru companie în domeniul FMCG (bunuri de consum);
– Proiecte de dezvoltare software pentru organizație non-guvernamentală patronală;
– Proiecte de automatizare a proceselor în domeniul energiei și serviciilor bancare.
În plus, Connections este în discuții pentru achiziția de pachete majoritare cu două companii din România, care livrează servicii pentru verticalele de BPO și suport infrastructură (servicii de suport cloud).
Despre Connections Consult
Connections Consult (simbol bursier CC) este lider pe piața de digital transformation din România, având peste 300 de angajați, birouri în Bulgaria și Serbia și reprezentanți de vânzări în Germania și Arabia Saudită. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand. Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom și Retail.
Începând cu luna iulie 2018, Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopție la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie. Totodată, Connections Consult investește constant în dezvoltarea unor produse software pentru industrii diverse, precum audit și consultanță, energie verde și boți specializați în contabilitate și HR, precum și alte domenii. Connections a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 7 milioane de euro.
Din luna septembrie 2021, compania Connections este listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București, fiind tranzactionata cu simbolul CC.