CONPET anunță finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport pentru petrolul din import, subtraversare Dunăre și Brațul Borcea

03 04. 2023
CONPET, Fetesti 1

Contractul de antrepriză, a cărui valoare totală se ridică la suma de 26,5 milioane de euro, a fost încheiat în data de 30 august 2021, cu Asocierea Cis Gaz S.A., în calitate de lider al asocierii, și Horizontal Drilling International S.A.S., companie internațională specializată în foraj orizontal dirijat.

Lucrările de execuție (Construcții Montaj) au început în luna mai 2022 și au fost finalizate în luna martie 2023, cu patru luni înainte de termenul contractat, se specifică în comunicatul companiei.

Scopul contractului a fost ,,montarea prin Foraj Orizontal Dirijat a două noi conducte de transport țiței de 20” și 28” pentru subtraversarea Dunării și a Brațului Borcea și realizarea legăturilor tehnologice spre punctele de lucru CONPET, în vederea înlocuirii vechilor conducte de 12 ¾”, ce asigurau până la acel moment subtraversările, puse în funcțiune succesiv între anii 1968 – 1978.

Proiectul reprezintă unul dintre principalele obiective de investiții ale societății CONPET S.A., cu impact major asupra mediului înconjurător, siguranței și securității naționale.

,,CONPET dovedește, încă o dată, că prin programele de investiții asumate an de an reușește să aducă siguranța în exploatare la cel mai înalt nivel. Prin soluția tehnică adoptată, forajul orizontal dirijat etapizat, și prin amploarea lucrărilor, proiectul este unicat în cadrul societății CONPET și a implicat un efort financiar important”, a declarat Dorin Tudor, director general al CONPET S.A..

,,Modernizarea sistemului național de transport este o prioritate și îi felicit pe cei de la CONPET pentru finalizarea acestui proiect. Mai ales că lucrările au fost finalizate înainte de termenul estimat. Asta arată că există determinare și seriozitate. România este un hub energetic în regiune, iar investițiile de peste 26 milioane de euro realizate aici arată că suntem parteneri serioși și de încredere”, a declarta ministrul Energiei Virgil Popescu, care a fost prezent și el la eveniment.

,,Într-un context global marcat de instabilitatea existentă pe piața energiei, cât și de schimbările climatice, realizarea acestui proiect va contribui la siguranța aprovizionării cu energie a României, în condițiile reducerii riscurilor de poluare. Ne bucurăm că am reușit să finalizăm cu succes un proiect de anvergură folosind cele mai moderne tehnologii disponibile la nivel global”, Horațiu Sebastian Calugăr, director general Cis Gaz.

„Fiabilitatea infrastructurii de transport a energiei este de o importanță majoră, atât din perspectiva aprovizionării, cât și a mediului. Finalizarea acestui proiect, prin utilizarea unor tehnici ecologice, consolidează nivelul de securitate a aprovizionării cu energie în România, reducând în același timp potențialele amenințări pentru mediu. Suntem mândri de contribuția noastră la realizarea
cu succes a acestui proiect de referință”, a spus Atef Khemiri, director general HDI.