Conpet estimează pentru acest an venituri în scădere cu aproape 3%

Conpet Ploieşti (COTE) estimează pentru acest an venituri în scădere cu 2,6%, la 387,1 milioane lei (89,5 milioane euro), şi un profit net de 19,8 milioane lei (4,6 milioane euro), aproape la jumătatea câştigului obţinut anul trecut.
Economica.net - mie, 01 mai 2013, 12:50
Conpet estimează pentru acest an venituri în scădere cu aproape 3%

Compania a consemnat anul trecut venituri de 397,2 milioane lei (89,1 milioane euro) şi un profit net de 38,7 milioane lei (8,7 milioane euro).

Conpet administrează sistemul naţional de transport al produselor petroliere.

Din transportul intern, compania estimează să încaseze 300,6 milioane lei (69,5 milioane euro), iar din import aproape 38 milioane lei (8,8 milioane euro), potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat în AGA.

Bugetul a fost construit pe transportul unei cantităţi de 5,67 milioane tone (4,03 milioane tone intern; 1,64 milioane tone import).

Cheltuielile sunt anticipate să avanseze cu aproape 2% în acest an şi să ajungă la 363,6 milioane lei (84 milioane euro), după ce anul trecut au însumat 357,3 milioane lei (80,2 milioane euro).

În AGA în care a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an, acţionarii au decis şi distribuirea unor dividende în valoare cumulată de 28,3 milioane lei, reprezentând 90% din câştigul înregistrat anul trecut, de 30,8 milioane lei (6,9 milioane euro). Câştigul înregistrat anul trecut a fost cu 8% peste cel din 2011, de 28,5 milioane lei.

Pe de altă parte, AGA a respins, cu majoritate de voturi, propunerea Fondului Proprietatea (FP), acţionar semnificativ, pentru distribuirea sumei de 70 milioane lei din rezervele Conpet sub formă de dividende. Este pentru a doua oară când Fondul Proprietatea solicită distribuirea unor dividende din rezervele Conpet, iar propunerea este respinsă.

Astfel, Conpet va acorda acţionarilor câte 3,27 lei/acţiune, cu 27% peste dividendul brut distribuit anul trecut, de 2,57 lei/acţiune.

Raportat la cel mai recent preţ de la bursă al acţiunilor Conpet, de 42 lei, dividendul are un randament de 7,8%.

Din profitul de anul trecut, suma de 2,4 milioane lei va fi direcţionată pentru „participarea salariaţilor la profit”.

Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 58,72% din acţiuni. Fondul Proprietatea are o participaţie 29,7% din titluri, în timp ce mai mulţi acţionari cumulează 11,6% din capital.

Cel mai recent transfer cu acţiunile Conpet a fost realizat în şedinţa bursieră de vineri, când preţul a crescut cu 5%, la 42 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare bursieră de 363,6 milioane lei (84,1 milioane euro).

(indicatorii financiari prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli au fost calculaţi de MEDIAFAX în euro în funcţie de cursul de referinţă anunţat marţi de BNR, 4,3237 lei/euro, iar pentru indicatorii în euro a fost utilizat cursul mediu de referinţă pentru 2012, de 4,456 lei/euro)

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...