Conpet şi MedLife au fost incluse în componenţa celor mai importanţi indici ai Bursei de Valori, BET şi BET-TR

Companiile Conpet (simbol bursier COTE), transportatorul naţional de ţiţei, şi MedLife (simbol bursier M), unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii medicale private din România, au fost incluse în componenţa indicilor principali ai Bursei de de Valori Bucureşti (BVB), BET şi BET-TR, care evidenţiau cele mai lichide 10 acţiuni tranzacţionate la bursă, astfel că numărul componentelor indicilor a crescut la 12 companii, fiind pentru prima dată de la lansarea indicilor când depăşeşte 10 titluri incluse.
Economica.net - S, 04 mart. 2017, 08:17
Conpet şi MedLife au fost incluse în componenţa celor mai importanţi indici ai Bursei de Valori, BET şi BET-TR

Indicele BET va reflecta astfel evoluţia celor mai tranzacţionate 12 companii, iar BET-TR include cele mai lichide 12 acţiuni şi dividendele distribuite acţionarilor acestor companii.

„Această modificare este rezultatul eforturilor de modernizare întreprinse de BVB cu privire la indicii reprezentativi ai pieţei locale, adoptate la sfârşitul anului trecut, însoţite de îndeplinirea de către companiile eligibile a standardelor calitative şi cantitative impuse de BVB”, a declarat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

Conpet este transportator de ţiţei, controlat în proporţie de 58,71% de statul român, prin Ministerul Energiei, şi are circa 1.700 de salariaţi. Compania transportă prin conducte şi pe calea ferată ţiţei intern şi din import, gazolină, condensat şi etan lichid către rafinăriile din Români, scrie News.ro. 

Scoietatea a realizat anul trecut un profit net de 64,3 milioane lei (14,2 milioane euro), în creştere cu aproape 2% faţă de anul precedent, în timp ce afacerile au scăzut uşor, la 380,5 milioane lei (84,5 milioane euro).

Conpet are o valoare de piaţă de 829,39 milioane lei (183 milioane euro), la ultimul preţ de închidere, de 95,8 lei/acţiune.

MedLife s-a listat în decembrie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) prin vânzarea a 8,84 milioane de titluri, ceea ce reprezintă 44% din pachetul total de acţiuni ale companiei, mutare prin care V4C Eastern Europe Holding a ieşit din acţionariat. Acesta a fost în T4 2016 cel mai mare IPO a unei companii private la Bursa de Valori Bucureşti.

Pachetul majoritat al companiei MedLife este deţinut de familia Marcu.

Reţeaua de servicii medicale private a înregistrat anul trecut pierderi de 1,66 milioane lei, la o cifră de afaceri în creştere cu 29%, până la 503 milioane lei. Citeşte mai mult pe News.ro. 

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
România se află în faţa riscului ca, până la jumătatea anului viitor, să nu poată absorbi fondurile europene pe care le are la dispoziţie, a declarat, luni, premierul Ilie Bolojan. ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost ...
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor impune tarife de 25% la importurile din Japonia ...
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Compania americană Dow a anunţat luni că va închide trei fabrici europene din industria chimică, şi va renunţa la ...