Conpet şi Transnafta vor finaliza în trei luni studiul privind viabilitatea oleoductului Piteşti-Pancevo

Economica.net
12 09. 2014
3_pipeline_route_28076500

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, s-a întâlnit, vineri, cu omologul său din Serbia, Aleksandar Antic.

„Am avut o discuţie cu ministrul omolog din Serbia, care îmi dă speranţa că relaţia de colaborare în domeniul energetic între cele două ţări va fi intensificată în perioada următoare’, a spus ministrul, exprimându-şi speranţa că urmează să se finalizeze cu succes un contract de livrare de cărbune din România în Serbia.

„De asemenea, mă bucură deschiderea pe care guvernul sârb o are în legătură cu înfiinţarea unui birou al Hidroelectrica la Belgrad. Totodată, am convenit ca în termen de trei luni companiile Conpet şi Transnafta să finalizeze o analiză economică în privinţa viabilităţii construirii unei conducte care să lege Piteşti de Pancevo şi care să faciliteze transportul ţiţeiului către rafinăria Pancevo prin Portul Constanţa’, a adăugat Nicolescu.

Autorităţile române şi cele din Rusia au discutat de-a lungul timpului pe tema realizării în comun a unei conducte de petrol de la Constanţa spre Pancevo, prin care Gazprom Neft va putea transporta ţiţei rusesc către rafinăriile sale din Serbia.

Gazprom Neft deţine în Serbia compania petrolieră locală NIS, care are două rafinării, la Pancevo şi Novi Sad.
În prezent, există conducte de petrol de la Constanţa la Piteşti, iar proiectul realizat în colaborare cu ruşii ar însemna prelungirea conductelor de la Piteşti la Pancevo, adică 324 de kilometri, din care circa 280 de kilometri pe teritoriul ţării noastre.

Capacitatea oleoductului ar putea fi de 7,5 milioane de tone pe an, potrivit unor declaraţii ale oficialilor Conpet făcute în urmă cu un an.