Consilier de la ANAF Cluj, acuzat că sprijinea o grupare de evazionişti

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare au reţinut opt persoane, printre care se află şi un consilier de la ANAF Cluj, sub acuzaţia că au constituit o grupare specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul în acest caz fiind de 8,7 milioane lei., anunţă Agerpres.
Economica.net - joi, 26 nov. 2015, 18:53
Consilier de la ANAF Cluj, acuzat că sprijinea o grupare de evazionişti

Potrivit unui comunicat al DIICOT, au fost reţinuţi Petru Takacs, Cozmin Andrei Danciu, Vasile Finta, Gabriel Batori, Marius Vasile Balaji, Gheorghe Chiliţan, Marius Iliuşcă şi Ludovic Nicolae Gergely (consilier ANAF), pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani şi trafic de influenţă.

În acelaşi dosar, Aurel Stelian Seulean este cercetat sub control judiciar.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare şi procurorii DIICOT au efectuat cinci percheziţii domiciliare în judeţul Satu Mare şi în municipiul Bucureşti, pentru destructurarea unei grupări organizate specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani.

Anchetatorii susţin că membrii grupării au creat circuite fictive, prin intermediul unor societăţi comerciale din ţară şi din spaţiul comunitar (Ungaria, Ucraina şi Slovacia), folosindu-se de firme fantomă, pentru a deduce taxa de valoare adăugată şi a diminua baza de impozitare.

Astfel, societăţile beneficiare ale circuitului evazionist ar fi înregistrat în contabilitate achiziţii interne de bunuri, urmate de livrări intracomunitare către firme controlate de membrii grupului.

Ulterior, agenţii economici din spaţiul comunitar ar fi evidenţiat în contabilitate operaţiuni de re-livrare a mărfurilor către alte firme din România, de tip fantomă, controlate tot de cei în cauză.

În urma tranzacţiilor evazioniste, membrii grupului au transferat bani prin conturile societăţilor cu scopul ascunderii originii ilicite a acestora şi pentru a întări aparenţa de realitate a tranzacţiilor comerciale.

Pentru a asigura aparenţa unei funcţionari efective, membrii grupării au încheiat contracte de închiriere pentru diverse spaţii cu destinaţia de birouri sau puncte de lucru, care în fapt nu au fost luate în folosinţă efectivă.

Respectivele societăţi îşi schimbau periodic sediul social, inclusiv în alt judeţ, cu consecinţa radierii lor din evidenţele Oficiul Comerţului ale unui judeţ şi reînmatricularea în altul, cu scopul îngreunării controalelor organelor fiscale.

După folosirea acestor societăţi pentru o anumită perioadă de timp (câteva luni, maxim un an), acestea erau cedate formal unor cetăţeni din Ucraina, costurile de transcriere fiind asigurate de către membrii grupării.

După preluarea părţilor sociale, cetăţenii din Ucraina pierdeau orice contact cu societatea, controlul asupra acesteia fiind exercitat în continuare de către de membrii grupării.

Procurorii DNA au mai reţinut că membrii grupării şi-au asigurat protecţie din partea lui Ludovic Nicolae Gergely, consilier superior în cadrul ANAF – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca.

Gergely i-ar fi asigurat unuia din membrii grupării de evazionişti, Gheorghe Vasile Chilinţan, executarea unor creanţe fiscale care au rezultat în urma unei soluţii pronunţate de către instanţă de judecată în defavoarea organelor fiscale.

S-a mai constatat că, deşi Nicolae Gergely avea calitatea de consilier superior în cadrul ANAF – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Corpul de control Intern, în fapt el îşi continua activitatea într-un spaţiu situat în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, fără ca în schema aceste instituţii să figureze un asemenea post.

În această calitate, Nicolae Gergely a sprijinit activitatea grupării prin comunicarea unor date care nu erau destinate publicului.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat se ridică la 8.795.418 lei.

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Satu Mare cu propunere de luare a măsurii arestării preventive

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...