Consiliul ASF a aprobat două proiecte de Normă referitoare la fondurile de pensie privată şi facultativă
Potrivit unui comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cele două norme vor fi supuse unui proces de consultare publică, timp de 10 zile, urmând a fi afişate în acest scop pe site-ul instituţiei.
De asemenea, în şedinţă au fost prezentate şi aprobate situaţiile financiare anuale şi raportul anual de activitate ale Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP) pentru anul 2014 şi a fost aprobată iniţierea unui program de educaţie financiară adresat tinerilor din învăţământul preuniversitar denumit „Să vorbim despre piaţa financiară ne-bancară”.
Tot în şedinţa de joi, consiliul a aprobat prospectul întocmit în vederea admiterii la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor emise de IAR Ghimbav.
Consiliul ASF a aprobat, totodată, admiterea la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de BVB a acţiunilor unui număr de 33 noi societăţi, precum şi retragerea de la tranzacţionare şi/sau radierea din evidenţele ASF a acţiunilor societăţilor Avicola Braşov, Sinec Maramureş, Transcolecta Bucureşti şi Justechnology Bucureşti.
În plus, Consiliul ASF a aprobat la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de SIBEX – Sibiu Stock Exchange acţiunile unui număr de 4 noi societăţi: ICERP SA Ploieşti, Romanofir Tălmaciu, Turnătoria Centrală Orion Câmpina şi Petal Huşi.
Cu acelaşi prilej, a fost aprobată eliberarea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru produsele structurate emise de Erste Group Bank şi SSIF Broker Cluj Napoca, au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 126 de agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 63 agenţi de marketing, a fost aprobată sancţionarea unor societăţi comerciale şi de brokeraj pentru încălcarea obligaţiilor ce le revin.
Consiliul ASF se întruneşte în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituţia care autorizează, reglementează, supraveghează şi controlează entităţile care activează pe piaţa financiară non-bancară din România.