Consiliul ASF a desemnat-o pe Carmen Radu preşedinte al CA al Fondului de Garantare a Asiguraţilor
Carmen Radu are o experienţă profesională de peste 20 de ani la nivel managerial în domeniul financiar-asigurări, printre poziţiile ocupate de aceasta fiind cea de director general şi director general adjunct al societăţii Eureko Asigurări SA (2009 – 2014), de director general adjunct KD Life Asigurări SA (2006 – 2007) şi de director executiv Sara Merkur SA. (1995 – 2005).
Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a constituit, în data de 27 iulie 2015, ca persoană juridică de drept public, administrată de un Consiliu de administraţie format din cinci membri. Dintre aceştia, trei membri sunt desemnaţi de către ASF, inclusiv preşedintele, iar doi membri sunt numiţi de către Ministerul Finanţelor Publice (în curs de desemnare).
Consiliul ASF a aprobat, în aceeaşi şedinţă, planurile de măsuri transmise de asigurători pentru remedierea aspectelor constatate în cadrul exerciţiului Balance Sheet Review – BSR, încheiat la 15 iulie 2015, şi a solicitat completarea planului de măsuri al societăţii Euroins SA.
În cadrul şedinţei a fost aprobată, de asemenea, numirea unor persoane în poziţii de conducere în structura unor societăţi de asigurare, fiind validate şi modificări ale actelor constitutive ale unor societăţi de asigurare şi brokeri.
Totodată, a fost aprobată solicitarea societăţii SIF Banat-Crişana SA de avizare a modificării componenţei conducerii societăţii.
Consiliul ASF a aprobat admiterea la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de BVB a acţiunilor emise de Commixt SA Buftea şi Scut SA Bacău. De asemenea, a fost aprobată cererea de admitere la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de SIBEX a acţiunilor emise de societatea Metex Com SA Dej.
Consiliul ASF se întruneşte în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este instituţia care autorizează, reglementează, supraveghează şi controlează entităţile care activează pe piaţa financiară non-bancară din România. ASF a fost înfiinţată în 2013 prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNV.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).