Consiliul Concurenţei a câştigat procesul cu Lukoil la Curtea de Apel Bucureşti
Compania poate formula recurs în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei, potrivit site-ului Curții de Apel.
Curtea de Apel București a respins pe 8 octombrie, ca fiind nefondată, cererea Lukoil de anulare a amenzii de 136 de milioane de lei primită de la Consiliul Concurenței în ianuarie 2012.
La acea dată, cele șase mari companii petroliere de pe piața românească (OMV Petrom, OMV Marketing, Rompetrol, Lukoil, MOL și Eni-Agip) au fost amendate pentru că s-au înțeles între ele să scoată de pe piață un sortiment de benzină, ceea ce contravine Legii Concurenței.
Până acum, Consiliul Concurenței a mai câștigat la Curtea de Apel procesele cu Rompetrol, MOL și OMV Marketing, l-a pierdut pe cel cu Eni și mai este în pronunțare cel cu OMV Petrom.
În ceea ce privește procesul cu OMV Petrom, termenul este 9 octombrie. Până la ora 15.15, nu existau informații pe site-ul Curții de Apel București privind o eventuală decizie în acest caz.
La finele lunii septembrie, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, declara, pentru AGERPRES, că, de regulă, companiile care pierd fac recurs la Înalta Curte. „Și noi vom merge mai departe la Înalta Curte în cazul procesului cu Eni”, a precizat el.
În total, petroliștii au fost amendați, în ianuarie 2012, cu 880 de milioane de lei, cea mai mare sumă din istoria sancțiunilor aplicate de Consiliul Concurenței.
OMV Petrom a primit cea mai mare amendă, respectiv 336 milioane de lei, pentru că, potrivit autorității de concurență, a fost inițiatoarea cartelului.
OMV Marketing, tot din grupul Petrom, a primit o amendă de 137 milioane de lei, Rompetrol — 159 milioane de lei, Lukoil — 136 milioane de lei, MOL — 80 milioane de lei și Agip (Eni) — 12,9 milioane de lei.