Consiliul Concurenței a amendat compania OKI Europe Limited cu 3,35 de milioane de lei pentru fixarea prețurilor de revânzare

01 10. 2024
Consiliul Concurentei

Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că OKI Europe Limited a adoptat o strategie de impunere a prețurilor de revânzare diferențiate în funcție de țările în care activa, iar pentru atingerea acestui obiectiv a limitat exporturile și, împreună cu distribuitorul General Systems S.R.L., a stabilit prețurile de revânzare pentru produsele vândute pe teritoriul național (imprimante și multifuncționale).

Scopul acestei strategii a fost de maximizare a profiturilor prin securizarea unui anumit nivel al prețului.

General Systems S.R.L. a beneficiat de imunitate la amendă, după ce a aplicat la politica de clemență și a denunțat practicile anticoncurențiale.

Reamintim că Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească. Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, în felul acesta, putând beneficia de imunitate sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe pagina web a instituției: www.consiliulconcurentei.ro, după eliminarea informațiilor confidențiale.