Concurența a amendat 16 companii de leasing, plus ALB, pentru că au schimbat „informații sensibile”. Amenda totală este de 8,5 milioane de euro

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 41.251.774 lei (aprox. 8,47 milioane euro) Asociația Societăților Financiare din România – ALB și 16 companii membre ale acesteia pentru încălcarea legislației în domeniu concurenței, prin participarea la un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Economica.net - mar, 12 ian. 2021, 10:51
Concurența a amendat 16 companii de leasing, plus ALB, pentru că au schimbat

Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că erau transmise, alături de informații privind valoarea finanțărilor curente și viitoare, și unele elemente cu un grad ridicat de detaliere, cum ar fi valoarea bunului, perioada finanțată, valoarea reziduală, portofoliul de leasing etc.

Toate acestea au condus la transparentizarea excesivă a piață, oferind posibilitatea competitorilor de a-și adapta în consecință strategiile comerciale.

Această practică a fost facilitată de Asociația Societăților Financiare din România – ALB, dar și de o companie care a aplicat la politica de clemență, oferind autorității de concurență informațiile necesare pentru declanșarea investigației în 2017. De asemenea, o companie a recunoscut participarea la fapta anticoncurențială, ceea ce a condus la reducerea amenzii aplicate acesteia.

„Acesta este un caz important din punct de vedere al clarificării comportamentului privind schimbul de informații, în special în cazul asociațiilor, similar celui în care au fost implicate companii de asigurare și Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Rolul și atribuțiile asociaţiilor sunt benefice – de exemplu, în privința aplicării unor standarde profesionale ridicate în industrie. În același timp, însă, ele pot facilita schimbul unor informaţii sensibile din punct de vedere comercial, permițând companiilor să fie la curent cu strategiile de piață ale concurenților lor, ceea ce poate duce la restrângeri ale concurenței. Impactul schimbului de informații asupra mediului concurențial nu depinde doar de caracteristicile inițiale ale pieței în care acesta are loc, ci și de tipul de informații schimbate” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Amenzile au fost aplicate astfel:

1. Alpha Leasing Romania IFN SA: 403.006,01 lei;

2. BCR Leasing IFN SA: 4.680.165,02 lei;

3. BRD Sogelease IFN SA: 1.942.173,42 lei;

4. BT Leasing Transilvania IFN SA. 4.327.225,22 lei;

5. Idea Leasing IFN SA: 1.656.550,36 lei;

6. Impuls Leasing Romania IFN SA: 3.458.203,68 lei;

7. Motoractive IFN SA: 3.658.735,28 lei;

8. OTP Leasing Romania IFN SA: 589.073,43 lei;

9. Piraeus Leasing Romania SA: 293.664,16 lei;

10. Porsche Leasing Romania IFN SA. 1.563.254,47 lei;

11. Raiffeisen Leasing IFN SA: 1.732.069,96 lei;

12. RCI Leasing Romania IFN SA: 3.562.857,48 lei;

13. RD Leasing IFN SA: 1.006.741,78 lei;

14. Țiriac Leasing IFN SA: 2.898.688,16 lei;

15. Unicredit Leasing Corporation IFN SA: 9.054.491,05 lei;

16. Vista Leasing IFN (Romania) SA: 386.197,77 lei;

Asociația Societăților Financiare – ALB: 38.676,69 lei.

În urma investigației autorității de concurență, ALB a adoptat măsuri de conformare cu legislația din domeniul concurenței, implementând un proiect de tip „black box”. Astfel, ALB a încheiat un contrat cu o firmă de consultanță, care va centraliza și prelucra numai informații aferente perioadelor trecute (nu a intențiilor viitoare ale firmelor), iar apoi le va prezenta într-o formă agregată (care să nu permită identificarea informațiilor strategice ale participanților).

Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, în felul acesta, putând beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor.

Decizia autorității de concurență, care va fi publicată în formă neconfidenţială pe pagina web a instituției, www.consiliulconcurentei.ro, poate fi atacată la Curtea de Apel București.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Preţurile de consum în Rusia au crescut cu 9,52% în ritm anual în luna decembrie 2024, după un avans de 7,4% în ritm anual în 2023, arată datele statistice definitive publicate miercuri de......
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe în procesele democratice. Cazul României a fost adus și el în discuție
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe ...
Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas (foto), ca UE să ...
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
Uniunea Europeană analizează introducerea unor restricţii la importurile de aluminiu rusesc şi totodată o interzicere ...
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
Compania românească ROBOT Industries anunță lansarea noii linii de roboți de curățenie cu AI integrat CleanX R3 5-IN-1 ...