Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în valoare totală de 86,7 mil. lei, în 2013
‘Valoarea amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în 2013 a fost de 86.778.562 lei (19.637.602 euro). Au fost sancţionate 35 de întreprinderi pentru practici anticoncurenţiale, o companie pentru nefurnizarea de informaţii şi o persoană fizică pentru punerea în aplicare a unei concentrări înainte de notificare şi autorizarea sa de Consiliul Concurenţei’, se arată în raport.
Comparativ cu anul 2012, valoarea amenzilor a crescut cu 187%, iar faţă de anul 2011 se situează la un nivel de 15 ori mai redus.
‘Nivelul deosebit de ridicat înregistrat la nivelul anului 2011 s-a datorat finalizării cu amenzi a unor cazuri ce au implicat companii cu o cifră de afaceri foarte mare, precum cartelul de pe piaţa carburanţilor şi abuzurile de poziţie dominantă ale Orange şi Vodafone’, explică oficialii Concurenţei.
Din punctul de vedere al tipului de încălcare a legislaţiei, 79,5% din totalul sancţiunilor aplicate au vizat înţelegeri orizontale, 19,9% înţelegeri verticale, 0,2% punerea în aplicare a unei concentrări economice înainte de notificare şi de autorizarea sa de către Consiliul Concurenţei şi 0,004% reprezintă amenzi cominatorii aplicate în anul 2012 pentru nefurnizarea de informaţii în cadrul unei anchete sectoriale.
‘În relaţia cu instanţele de judecată, procentul amenzilor menţinute definitiv, precum şi al celor menţinute irevocabil au crescut faţă de anul anterior. Am reuşit să obţinem rezultate favorabile în cazuri importante cum sunt cele din dosarul benzina sau dosarul telecom’, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.