Consiliul Concurenței a aprobat preluarea companiei Hidroconstrucția de către Electromontaj

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Electromontaj S.A. a preluat Hidroconstrucția S.A. și societățile controlate de către aceasta.
Ion Dobreanu - vin, 18 nov. 2022, 16:24
Consiliul Concurenței a aprobat preluarea companiei Hidroconstrucția de către Electromontaj

Electromontaj S.A., parte a Grupului H4L, este o companie specializată în construcția și întreținerea liniilor de transport împreună cu stațiile electrice de conexiuni și de transformare pentru alimentarea cu energie electrică. Grupul H4L desfășoară activități în diverse domenii, printre care dezvoltarea imobiliară, închirieri, exploatare forestieră, producere și comercializare de energie electrică și gaze naturale.

Hidroconstrucția are ca domeniu principal de activitate execuția lucrărilor de construcții hidroenergetice și hidrotehnice la suprafață și în subteran, pe lângă lucrările cu specific hidroenergetic, executând lucrări civile și industriale, drumuri și poduri, lucrări edilitare, lucrări de îmbunătățiri funciare, exploatări de cariere și balastiere, reparații de utilaje, confecții metalice și prefabricate din beton armat.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacţie a trebuit să fie autorizată de Consiliul Concurenţei. Contractul de vânzare cumpărare dintre cele două companii a fost semnat în 12 septembrie 2022.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

 

Te-ar mai putea interesa și
Uniunea Europeană a acordat Ucrainei încă un miliard de euro, ca parte a unui ajutor promis de G7
Uniunea Europeană a acordat Ucrainei încă un miliard de euro, ca parte a unui ajutor promis de G7
Uniunea Europeană a transferat vineri încă un miliard de euro către Ucraina, ca parte a unui pachet de ajutor important promis de G7, a anunţat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der......
MAE recomandă ferm cetățenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai
MAE recomandă ferm cetățenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare ...
Producția de petrol a României a scăzut cu 7,1% în primele patru luni ale anului, în timp ce importurile au crescut cu aproape 37%
Producția de petrol a României a scăzut cu 7,1% în primele patru luni ale anului, în timp ce importurile au crescut ...
România a produs, în primele patru luni din 2025, o cantitate de ţiţei de 840.000 de tone echivalent petrol (tep), cu ...
Trump a declarat că a realizat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf și imobiliare
Trump a declarat că a realizat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf și imobiliare
Donald Trump a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf şi alte afaceri, într-o ...