Consiliul Concurenţei a autorizat înfiinţarea în comun a două companii de către grupurile Schlumberger şi Weatherford

Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care grupurile Schlumberger şi Weatherford vor înfiinţa în comun două companii care vor opera pe pieţele petroliere terestre (onshore) din Statele Unite ale Americii şi Canada, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 11 iul. 2017, 11:10
Consiliul Concurenţei a autorizat înfiinţarea în comun a două companii de către grupurile Schlumberger şi Weatherford

Weatherford va contribui cu portofoliul său de servicii de finalizare multifază a forajelor (multistage completions), capacităţile regionale de producţie şi cu lanţul său de aprovizionare. Schlumberger va transfera celor două companii accesul la tehnologiile sale de suprafaţă şi de foraj, la procesele sale operaţionale eficiente şi la fluxul avansat de activitate de geo-inginerie.

Prin intermediul subsidiarelor, grupurile Schlumberger şi Weatherford sunt prezente în România, oferind produse şi servicii aferente producţiei de petrol şi gaze naturale.

Schlumberger este o societate globală din domeniul produselor şi serviciilor petroliere ce oferă tehnologie, soluţii informative şi management integrat al proiectului pentru clienţii din sectorul petrolului şi gazelor naturale. Activitatea Schlumberger este axată, în principal, pe evaluarea zăcămintelor, servicii de foraj, producţie şi alte tehnologii de foraj şi în legătură cu zăcămintele.

Weatherford este o societate multinaţională din sectorul petrolier ce furnizează echipament şi servicii folosite în foraj, evaluare, finalizare a forajelor, producţie ţi intervenţie asupra puţurilor de petrol şi gaze naturale.

‘Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice. Ca urmare a analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia’, se arată în comunicatul Consiliului.

Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe site-ul instituţiei după ce vor fi eliminate informaţiile cu caracter confidenţial.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...