Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Net Brinel de către SNEF
SNEF SA este o companie franceză care acţionează, în principal, în sectorul energetic, maritim, infrastructuri industriale şi terţiare, sectorul nuclear şi cel al telecomunicaţiilor.
Grupul Brinel cuprinde Net Brinel şi subsidiarele sale, Brinel Systems SRL, Brinel PC Prod SRL, Net Brinel SRL, Net Brinel Software SA şi Alpis Product SRL. Grupul Brinel şi-a început activitatea în anul 1994, în Cluj-Napoca, fiind, în prezent, unul dintre furnizorii români relevanţi de soluţii informatice de top, prin integrarea de software, hardware şi comunicaţii, precum şi oferirea unui pachet complet de servicii.
Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu pune problema unei afectări semnificative a concurenţei, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante pe pieţele relevante sau pe segmente ale acestora.